joi, 3 martie 2011

Dulce. Amaruie. Doar pixeli colorati ...

     Vocea este disperata. Se simte tristetea si durerea in ea. Prietenul meu are o relatie la distanta cu altcineva, cu un alt prieten drag mie, dar care nu locuieste in Romania. Undeva mai la sud. Unde soarele arde, unde infierbanta sangele si unde poti sa faci plaja si in octombrie. Relatia lor este cu suisuri si coborasuri, sau mai bine spus este una dureroasa, brutalizata de aceasta distanta ce ii desparte. Desigur tehnologia ii ajuta mult - isi petrec fiecare seara povestind, profitand de avantajele netului.
     Imi povesteste ce simte, imi povesteste ce traieste in fiecare zi - nu face altceva decat sa se gandeasca la cel pe care il iubeste. Fiecare vorba imi baga un cutit in inima pentru ca tin la amandoi si as vrea sa le fie mai usor. Dar nu e. Si fiecare cuvant pe care mi-l spune ma face sa ma simt in locul lui.
     Am incercat si eu ceva relatii la distanta. Am cunoscut multi tipi interesanti, sexy si civilizati raspanditi prin tara. O singura data am incercat sa fac sa mearga si m-am dus cam vreo 600 de km. Mint... am mai incercat o data... la doar la vreo 120 de km. Si resimt ceea ce imi spune prietenul meu prin ceea ce am trait eu in acele scurte perioade.
     Uneori stau cu orele in fata monitorului cu webcamul pornit incercand sa ma iluzionez ca persoana aceea este cea care mi se potriveste. Vorbesc chiar si cu un tip din aceeasi tara sudica. Traieste intr-un orasel mic. Imi trimite saruturi si saluturi. Se gandeste la mine si ar vrea sa ma tina in brate. Sa ma sarute. Sa ma cunoasca. Stau si privesc pixelii colorati care sosesc cu viteza luminii. Din Romania sau de aiurea. Un chip frumos. Un zambet seducator. Se trezesc in mine toate dorintele.
     Dureaza doar cateva zile... Apoi creierul spune stop. Nu are sens sa te amagesti, zice. Cand te duci la culcare nu poti tine in brate pixelii colorati. Se dizolva de indata ce monitorul se stinge. Nu poti sa duci pixelii colorati la un film unde sa te tii de mana profitand de intunericul din sala. Nu poti duce pixelii colorati in vizita la prieteni - "Uite el este prietenul meu!" Nu poti juca o carte cu ei. Nu te poti juca cu mana prin parul lor. Pentru ca ei de fapt nu exista langa tine.
     Si asta e senzatia ce o resimt atunci cand intalnesc o tentantie din asta aflata la distanta. Dulce. Amaruie. Doar pixeli colorati...

4 comentarii:

  1. Distanța nu e neapărat rea, dar nici nu ajunge.
    Altfel, mă întreb de ce binevoiești să asculți poveștile despre ce face "el" cu altul, eventual să-l mai și compătimești.

    RăspundețiȘtergere
  2. Suntem prieteni. Nu pot fi prieten cu el/ei numai la bine. Sunt alaturi si cand le e greu sau cand au sufletul incarcat de diverse probleme.

    RăspundețiȘtergere
  3. Distanta poate ucide o relatie dar o poate si cimenta .Am si eu o relatie la distanta ,aproximativ 100 de km ne desparte ,ne vedem la sf de saptamana sau la 2 saptamani .Ai dreptate , e frustrant ca nu e langa mine ,ca nu pot sa-l strang in brate in fiecare noapte.Dar traiesc cu iluzia si speranta ca la un momentdat vom fi impreuna pentru tot restul vietii.Asta ne da energia necesar intretinerii relatiei .

    RăspundețiȘtergere
  4. Unii mi-au spus ca daca nu locuiesti efectiv cu persoana respectiva si sa ajungi sa te cunosti pe deplin - nu este o relatie adevarata. Nu e "adevarata" in sensul ca nu te izbesti de problemele de zi cu zi impreuna si ca de fapt atunci cand te vezi te porti frumos, mai frumos decat daca ai locui zi de zi sub acelasi acoperis.

    RăspundețiȘtergere