marți, 31 mai 2011

August. Roma. Italia.

     Italia... Ador Italia. Cred ca am fost acolo de vreo opt ori si nu m-as satura sa revin. Ba chiar la un moment dat, impreuna cu ex-ul meu luam in considerare foarte serios optiunea de a ne muta definitiv acolo. Si inca nu ma las asa usor, ma impregnez cu italiana zilnic ascultand un radio online - DeeGay Radio Classic. Ba chiar majoritatea programelor instalate - inclusiv Windows 7 - sunt tot in italiana. Tara asta este infiltrata foarte tare in sufletul meu. La Roma ma simt acasa cum nu ma simt in nici un oras din Romania. Nici macar cand revin in Bucuresti dupa o plecare mai indelungata.
     Acum aproape un an ex-ul meu a decis sa emigreze chiar acolo. La cineva de pe acolo. Am crezut ca am sa ajung sa urasc tara asta. Am crezut ca am sa urasc orasul Roma. Simteam ca si cum imi rapeste un ideal si l-am invidiat pentru faptul ca a ajuns sa traiasca acolo si eu nu. Stiu, acest ideal nu exista, tara asta plina de soare si de miros de plante mediteraneene nu este raiul pe pamant. Au si ei problemele lor inclusiv cele legate de viata gay. Si totusi....
     In ultimele luni am cunoscut vreo 4 tipi care urmeaza sa plece acolo ori pe perioada verii ori sa emigreze acolo. Ultimul pe care l-am cunoscut - D - a plecat chiar azi spre Livorno, Italia pentru o perioada de doua - trei luni. Nu e la prima plecare. A fost si el de cinci sau sase ori. El a fost la munca iar eu in vacante. Nu se poate face comparatie.
     A fost tare greu sa il conduc la aeroport. Emotii vechi si noi s-au contopit azi in sufletul meu. Am revazut geamul unde l-am zarit pe ex-ul revenind dupa un weekend la Roma. Nu trecuse nici macar o saptamana de cand ma anuntase si eu inca nu vroiam sa sa accept realitatea. Si atunci m-am dus la aeroport si l-am vazut. Atunci sufletul meu a ars in lacrimi. A fost insa singura modalitate prin care puteam sa ma desprind. O terapie soc. Lacrimile mi se scurgeau fara incetare pana am ajuns inapoi in Rahova. Nu imi pasa de taximetrist. Chiar deloc.
     De atunci nu am revenit pe Baneasa. In schimb azi am revazut totul. Diferenta a constat in faptul ca azi D imi spunea ca nu vrea sa ma piarda si ca pleaca cu sufletul greu. Ca ar vrea ca sa apara o furtuna si zborul lui sa fie anulat. Sa doarma o noapte in bratele mele. Nu stiu ce se va intampla. Nu stiu daca deja exista un "Noi". Dar stiu ca in secret imi doream ca el sa nu fi plecat. Ma imbratiseaza stangaci si ma saruta pe gat. Se abtine cu greu sa nu ma sarute pe gura. Eu sunt o involburare de emotii. Ma stapanesc la fel de greu.
    In ultimele trei saptamani in sufletul meu era liniste. Nu mai simteam nevoia de a face sex cu tipi agatati de pe Romeo, nu ma mai simteam singur. Ma simteam mult mai echilibrat. Si acum... Figura asta de D se decide sa plece la munca in Italia. Ba chiar ma asteapta sa ii fac o vizita la Livorno. Sunt putin dezorientat. Ma plimb aiurea pe strazi cu orele incercand sa ma regasesc. Mi-e foarte greu sa revin acasa. Stau pe banca in parc. Ascult muzica la casti si privesc lumea care trece. Ma plimb. Role. Cinema. Orice.
     Ma uit la biletul de avion care sta la picioarele patului. 13-20 august. Roma.

2 comentarii:

  1. pana la urma vei gasi tu ce este potrivit si bine pt tine. la bucuresti..la livorno..sau oriunde altundeva.

    RăspundețiȘtergere
  2. Greu de spus ceva...Descopar intr-un om aparent dur si stapan pe sine,un suflet hipersensibil care stie sa planga,care stie sa spere si sa astepte...

    RăspundețiȘtergere