De unde începe Dragostea

      Privesc înapoi. Acum fără mânie. Îi privesc fotografia pe care chiar eu am facut-o nu cu mult timp în urmă. E la fel de sexy aşa cum îl vedeam şi atunci prin ochiul aparatului de fotografiat. Dar culorile par să se fi şters brusc. Fotografia nu îl mai arată chiar aşa cum îl vedeam eu.

      Da, este sexy, dar limitat. Este sexy, dar unidimensional. Dimensiunile sale s-au redus la nişte amintiri despre nişte senzaţii. Senzaţii pe care de altfel poţi să le obţii cam cu oricine şi cam oricând dacă chiar vrei. Limitat în dorinţele lui, el a ajuns acum sa fie doar un refugiat într-un colţ al minţii mele. Nu a putut să ofere mai mult decât oferă 99% dintre cei cu care m-am întâlnit până acum. O tăvăleală seara, înainte de culcare.

     Dar vinovatul cel mai mare nu a fost el. Am fost eu. Eu am visat, deşi mintea, raţiunea îmi spunea să mă opresc. Am început să construiesc castele de nisip, uitând că baza este una efemeră. Am tânjit după afecţiune şi mângâieri şi chiar şi atunci când nu le primeam efectiv, eu le simţeam. Mi-am dorit amintiri frumoase. Eu mă vedeam în viitor, uitându-mă înapoi la ziua de azi petrecută alături de el cu bucurie. Straniu!
     De fapt, alături de el eram la fel de frumos ca şi el, la fel de tânăr ca şi el, la fel de inocent ca şi el. Ceea ce nu era deloc adevărat !

     Eu nu îl doream pe EL, eu doream să mă iubesc pe MINE.