luni, 10 iunie 2013

O bătălie numită Dragoste

     Da. Mă uit şi observ şi eu că este aproape un an de când nu am mai scris pe blog. Nu, nu am renunţat să scriu. Ba chiar am primit mesaje de încurajare să continui să public gândurile mele. Şi de câteva ori eram foarte aproape să o fac.
     Nu puteam. Aveam o bătălie de dus. Am regăsit după aproape doi ani un om cu care deşi am petrecut doar o oră împreună într-o noapte friguroasă m-a fascinat şi mi-a rămas agăţat în minte. De fiecare dată când ne întâlneam în club nu mă puteam să mă abţin să nu îl sorb din ochi. Parcă îl văd şi acum în lumina slabă din sală cum îmi arunca şi el ocheade. Eram lacom. Ei bine, acum un an căile noastre s-au reîntâlnit şi după vreo două luni de întâlniri şi seri pline de tandreţe am decis să încercăm să fim împreună.

     Acum totul s-a terminat. Îl iubesc şi acum pentru ce ar fi putut să fie ca persoană şi îl urăsc pentru că nu a reuşit să îşi depăşească gândurile şi problemele ce îl împiedicau să fie cu adevărat lângă mine.

3 comentarii: