miercuri, 31 decembrie 2014

Riding down the 2014 boulevard...

     Ultima zi al anului. Incredibil. Nu privesc înapoi cu mânie, așa cum spune titlul filmului. 2014 a  trecut repede, învolburat.
     Am încheiat o relație. M-am schimbat. Am slăbit destul de mult. Am alergat pe bicicletă la viteză maximă 2000 de km încercând să îmi ajung din urmă visele și să mă liniștesc. Ba chiar m-am îndrăgostit de un biciclist. Am petrecut serile de vară cu el admirând stelele din iarbă, îmbrățișat. Am simțit lucruri care nu credeam că se mai pot întâmpla. Sau pe care poate nu le mai merit. Și am plecat la Roma. Și când am revenit nu mai eram de unde plecasem. Supărat pe toți și pe toate, am făcut sex până când acest lucru nu a mai însemnat nimic. Chiar nimic.
     Cicatricile depresiei. Sunt ca un scut. Acum înțeleg că e ok să văd 500 de profile online care să nu îmi spună nimic. Și că pot exista 500 de persoane care să nu mă găsească interesant. Sau pe gustul lor. Frustrant de real.
     Văd acum greșeli pe care le-am făcut încercând prea tare să nu fiu singur. Poate că pe unele dintre ele le voi face din nou. Dar dacă măcar pe o parte dintre ele nu le voi repeta.... Atunci înseamnă că 2014 nu a trecut în van. 
     Sunt mai puternic. A fost chiar un an bun. Ce urmează?

miercuri, 27 august 2014

Sunt bine, dar...

     Ești frumos, îmi șoptește privindu-mă în ochi, după care ia o înghițitură mare din limonada cu rodie. Eu rămân surprins. Cuvintele lui au picat pe neașteptate. Nu știu ce să îi răspund. Beau și eu. Zâmbesc și îl invit la mine.

     Acum îmi odihnesc capul pe coapsa lui. Musculoasă și incitantă. Stă ud de sudoare și respiră adânc. E deja epuizat. Corpurile noastre s-au tăvălit deja de două ori încercând să ajungă unul singur. Corpul Perfect. Dar cum perfecțiunea nu există, au trebuit la un moment dat să se separe lăsând în urmă transpirație, spermă și urme violente pe piele.

     Ești extraordinar. Îmi spune acum parcă cu mai mult curaj. Zâmbesc.

    Eu am simțit totul. Fiecare mângâiere, fiecare sărut sau mușcătură. Am auzit fiecare geamăt. Am simțit fiecare contracție a orgasmului eliberator. 
     Sunt bine,  dar... Aș vrea să SIMT ceva. Sunt un prost.

luni, 4 august 2014

Uite așa, cam cât o ...

     Eh. Just sex. Just sex friends.
 
     La chestii mai adânci de un organ nu se mai bagă nimeni în ziua de azi. Și deși la unii respectiva dotare e mai lungă, la alții e mai scurtă, dar tot despre o p*lă vorbim.
     Dar bună și aia. Înţeleg motivele. Apreciez sinceritatea. Sinceritatea asta e o chestie rară în zilele noastre.

     Și merg mai departe.

marți, 29 iulie 2014

Miros de noapte

     Stăm întinși pe iarbă. Suntem în parcul Izvor și e trecut bine de ora 12. Stăm pe spate şi privim cerul plin de stele. Ele pâlpâie ușor,  parcă în vânt. Nu mă mai satur să mă uit în sus. Au trecut mulți ani de când nu am mai privit cerul din poziția asta. Iar acum, mirosul de iarbă și de noapte de vară e copleșitor. Orașul zumzăie departe, nebăgat în seamă.

     A coborât de pe bicicleta de care nu se desparte și acum s-a descălțat ca să simtă iarba sub tălpi. Suntem tolăniți în spatele unei coline și povestim despre orice. El mai tot timpul zâmbește. Vorbește și zâmbește. Are o energie și o pasiune de viață molipsitoare. Se întinde leneș, obosit după o zi plină. Tălpile lui goale mă ating pe picioare și se încolăcesc ca într-o menghină. Plăcută. Îi simt căldura corpului. Aproape îmbrățișați în iarbă.

     E târziu, dar nu îmi pasă. E noapte aproape magică. Suntem singuri, învăluiți în mirosul nopții de vară în mijlocul unui oraș ce a uitat de noi.

     Aș vrea să nu se mai facă niciodată dimineață.

sâmbătă, 14 iunie 2014

Jumătate de vis

     Stau cu geamul larg deschis. Liniștea de afară năvălește în cameră. Neagră. Acum liniște și în cameră. Doar lumina roșie a lămpii de la capul patului încearcă să lumineze colțurile camerei.
    Da, fluidele au fost expulzate în sincron. Pielea parcă încă miroase a transpirație și spermă, în ciuda dușului de după. Atingerile se simt încă. Un trup tare și tânăr. Pasiune în sărut. Pasiune în penetrare. Trupul e epuizat. Mintea se eliberează visând,  iar visul amestecă realitatea.
     Visez acum pe jumătate treaz.

duminică, 1 iunie 2014

Shakirele noastre de sâmbăta seara

   Am ieșit în seara asta în singurul club gay rămas deschis în București. Din nou, singurul. Nu știu cum se face dar dacă există două ori chiar trei cluburi gay deschise simultan, acestea nu rezistă prea mult timp în paralel.

   De fapt, cred că știu. În aceste locante, odată intrat fiind, zici că ai nimerit la un fervent concurs de frumusețe.  La care participă niște băieți pensați la maxim, cu haine sclipitoare și care sunt îmbrăcați destul de androgin. Nu, nu sunt veniți să agațe efectiv. Doar stau în ciurde și agățându-se unul de altul încearcă să își demonstreze reciproc feminitatea. Și când le reușește asta,  sunt perfect satisfăcuți. Printre aceste personaje îndoielnic masculine, mai zărești și altceva. Aceștia par ușor nelalocul lor, deși încearcă să se încadreze în atmosferă.

   Ceea ce se pare că nu se reușește a se înțelege de către cei care au astfel de locații este faptul că mai sunt și altfel de gay. Cei care nu sunt atrași de acești băieţi pretendenți la titlul de cea mai bună fată. Sau cu cel mai frumos botic. Acestora nu le vine să iasă în locații unde estrogenul fals se consumă în sticle de bere sau în cocteiluri cu picior. Poate că oferind altceva decât muzică din playlist-ul Zu, clientela ar fi diferită. Cu puţină răbdare un altfel de public gay s-ar putea coagula. Cine știe,  poate că cei de prin Ibiza, Olanda, Germania, Franța sau Italia s-ar putea să aibă habar despre asta.

   Sincer. M-aș duce la un club unde bărbații sunt bărbați chiar dacă preferă să iubească fesele musculoase ale unui alt bărbat. Unde nu cât de des sau cât de sus dai din cur este criteriul care atrage.
Ah, așa ceva nu există în București.

  Poate m-aș duce într-o cafenea unde aș putea cunoaște oameni noi - gay ca și mine. Un zâmbet şi discuţia ar putea începe.
Ah, stai, așa ceva nu există în București.

   Sau poate, atunci când hormonii dau năvală, m-aș duce la o saună sau ceva club de sex. Acolo unde poți penetra sau fi penetrat. Acolo unde transpirația și dorințele sexuale se consumă. Unde numai gemetele se aud în semiîntuneric. 
Ah,  am uitat, așa ceva nu există în București. 

   O capitală a păpușilor cu pulă, mândre la maxim de sânii inexistenți, pensate, sclipicioase, efeminate şi cu fericiri superficiale. Toate surori mai tinere ale Shakirei, maestre în chatul de pe GayRomeo. 

joi, 1 mai 2014

Aş vrea să văd marea

     De câteva zile sunt tot mai tulburat. Tot mai neliniştit. De îndată ce trece de ora unu noaptea nu mai îmi găsesc liniştea. Mă frământ şi mă răsucesc pe toate părţile, la fel cum sunt de răsucite în mintea mea: gândurile. Nu reuşesc să adorm decât când aud marea. Ascult şi în cele din urmă reuşesc să adorm. E singurul lucru care mă linişteşte. Uneori se face spre 4 dimineaţa.
     Am senzaţia unui vis. Parcă m-am culcat acum aproape doi ani şi mă trezesc acum transpirat şi angoasat. Doar că. În acelaşi loc. Nu sunt sigur pe mine, nu ştiu ce se va întâmpla cu mine. Sunt frustrat. Sunt furios.
     Sunt furios că am putut crede că pot fi fericit. Sunt aşa de furios că am încercat să fiu prietenul pe care el şi l-ar fi dorit. Şi cu toate astea relaţia a eşuat lamentabil. Atunci mă gândeam continuu cum să nu fac nici o greşeală. O greşeală nouă sau una dintr-o relaţie anterioară. Şi tot degeaba. Singura consolare este că am făcut tot ce trebuia. Poate chiar mai mult decât ar fi trebuit. Sau meritat. Dar eu nu pot fi prietenul cuiva - cu jumătate de măsură. Nu pot fi iubitul cu jumătate de măsură. Poate aici greşesc.
     Acum am ajuns din nou în poiana albastră unde poţi găsi rapid sex. Status: Sex. Şi prieteni care caută de fapt doar sex. Şi tipi doritori de relaţie. Sexuală. Unde unii se vând pe un pachet de ţigări şi o bere sau pe nişte bani de un taxi. Iezii albaştri sunt ieftini şi aproape autosuficienţi. Şi care s-ar penetra cu oricine atâta timp cât totul este discret. Sau foarte discret. Da şi m-am. De mai multe ori.
     Sunt la o răspântie. Pe o câmpie. Iar munţii sunt departe, iar eu sunt obosit. Şi ştiu că Băiatul Morgana este doar o iluzie. Şi mai ştiu că în momentul asta nu sunt pregătit să o iau de la capăt. Iar faptul că înţeleg aproape dureros că intensitatea unor emoţii sau sentimente nu garantează niciodată nimic, mă zdruncină din temelii.
     Şi acum e aproape 3. Aştept lumina zilei ca să am din nou putere. Şi cerul senin.

     Aş vrea să văd marea.

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Raza de lumină

     E blond. E uşor roşcat. O idee mai mic decât mine, ca înălţime. Nu mă pot opri să nu mă uit la firele din barba lui. Firele din jurul gurii mă fascinează. Parcă văd pe fiecare din aceste fire ca şi cum ar fi nişte fire de lumină. Ca un halou. Zâmbeşte. Zâmbeşte, în timp ce vorbim despre banalităţile zilei. Iar barba îi luminează buzele. Se apropie de mine şi mă atinge banal pe braţ. Gânduri turbate îmi trec prin cap.
     Suntem nişte străini care se conversează pe teme de afaceri. Nu afaceri de suflet. Ar fi fost bine să fie aşa! Şi alte gânduri turbate îmi trec prin cap.
     La naiba! Afară plouă şi totuşi el zâmbeşte. Am să îi zâmbesc şi eu!

marți, 28 ianuarie 2014

Limitele visului

     Abia acum parcă vălul se ridică. Abia acum simt că parcă pot privi cu coada ochiului la felul cum eram acum trei ani și în perioada care a urmat. De după despărţire. Parcă.

     Eu am fugit. Tot timpul am fugit. Am fugit de acasă, din cuibul cald al familiei mele, am fugit la Cluj, m-am îndrăgostit fulgerător, am fugit la Timișoara, am fugit la Slobozia, am fugit la Pisa, am fugit la Brașov, m-am îndrăgostit nebunește, am fugit la Viena, am fugit la Nisipurile de Aur.. Hm... Acolo, într-o noapte de mai, a fost singura dată în viață când am făcut sex în timp ce în întunericul camerei lacrimile îmi șiroiau pe obraz. Fără să le pot opri. Există oare o bucurie tristă? O prietenă bună, meșteră în ale sufletului mi-a spus că era... Visam la o tandrețe imposibilă, iar asta făcea ca inconștient... Şi nu mă puteam controla.

     La dracu! E dureros să vezi limitele visului.

    Am fugit de realitate, visând să îmi întâlnesc jumătatea pe care o credeam lipsă. Căutând acea tandrețe sinceră și completă. Ideală. Acum nu mai știu. Acum este o liniște pe care o resimt confortabilă, dar ciudată. Aș vrea să visez, dar nu pot. Mă simt ca un titirez în plină viteză.

     De ce am sentimentul că mă trezesc dintr-un vis, adânc, unde încercam să visez visul perfect?