Aş vrea să văd marea

     De câteva zile sunt tot mai tulburat. Tot mai neliniştit. De îndată ce trece de ora unu noaptea nu mai îmi găsesc liniştea. Mă frământ şi mă răsucesc pe toate părţile, la fel cum sunt de răsucite în mintea mea: gândurile. Nu reuşesc să adorm decât când aud marea. Ascult şi în cele din urmă reuşesc să adorm. E singurul lucru care mă linişteşte. Uneori se face spre 4 dimineaţa.

     Am senzaţia unui vis. Parcă m-am culcat acum aproape doi ani şi mă trezesc acum transpirat şi angoasat. Doar că. În acelaşi loc. Nu sunt sigur pe mine, nu ştiu ce se va întâmpla cu mine. Sunt frustrat. Sunt furios.

     Sunt furios că am putut crede că pot fi fericit. Sunt aşa de furios că am încercat să fiu prietenul pe care el şi l-ar fi dorit. Şi cu toate astea relaţia a eşuat lamentabil. Atunci mă gândeam continuu cum să nu fac nici o greşeală. O greşeală nouă sau una dintr-o relaţie anterioară. Şi tot degeaba. Singura consolare este că am făcut tot ce trebuia. Poate chiar mai mult decât ar fi trebuit. Sau meritat. Dar eu nu pot fi prietenul cuiva - cu jumătate de măsură. Nu pot fi iubitul cu jumătate de măsură. Poate aici greşesc.

     Acum am ajuns din nou în poiana albastră unde poţi găsi rapid sex. Status: Sex. Şi prieteni care caută de fapt doar sex. Şi tipi doritori de relaţie. Sexuală. Unde unii se vând pe un pachet de ţigări şi o bere sau pe nişte bani de un taxi. Iezii albaştri sunt ieftini şi aproape autosuficienţi. Şi care s-ar penetra cu oricine atâta timp cât totul este discret. Sau foarte discret. Da şi m-am. De mai multe ori.

     Sunt la o răspântie. Pe o câmpie. Iar munţii sunt departe, iar eu sunt obosit. Şi ştiu că Băiatul Morgana este doar o iluzie. Şi mai ştiu că în momentul asta nu sunt pregătit să o iau de la capăt. Iar faptul că înţeleg aproape dureros că intensitatea unor emoţii sau sentimente nu garantează niciodată nimic, mă zdruncină din temelii.

     Şi acum e aproape 3. Aştept lumina zilei ca să am din nou putere. Şi cerul senin.

     Aş vrea să văd marea.