Aş vrea să văd marea
De câteva zile sunt tot mai tulburat. Tot mai neliniştit. De îndată ce trece de ora unu noaptea nu mai îmi găsesc liniştea. Mă frământ şi mă răsucesc pe toate părţile, la fel cum sunt de răsucite în mintea mea: gândurile. Nu reuşesc să adorm decât când aud marea . Ascult şi în cele din urmă reuşesc să adorm. E singurul lucru care mă linişteşte. Uneori se face spre 4 dimineaţa. Am senzaţia unui vis. Parcă m-am culcat acum aproape doi ani şi mă trezesc acum transpirat şi angoasat. Doar că. În acelaşi loc. Nu sunt sigur pe mine, nu ştiu ce se va întâmpla cu mine. Sunt frustrat. Sunt furios. Sunt furios că am putut crede că pot fi fericit. Sunt aşa de furios că am încercat să fiu prietenul pe care el şi l-ar fi dorit. Şi cu toate astea relaţia a eşuat lamentabil. Atunci mă gândeam continuu cum să nu fac nici o greşeală. O greşeală nouă sau una dintr-o relaţie anterioară. Şi tot degeaba. Singura consolare este că am făcut tot ce trebuia. Poate chiar mai mult decât ar fi