joi, 12 noiembrie 2015

Am 43 de ani

     Am 43 de ani. Cu ceva, mai mulţi ani în urmă, credeam că vârsta asta este uriaşă. Că la vârsta asta ajungi să fii un moş, insensibil şi bătrân. Care nu mai poate face nimic în viaţă, care nu mai poate simţi nimic.
     Ei bine, m-am înşelat. Încă pot simţi viaţa ca acum 20 de ani cand m-am îndragostit pentru prima dată de un bărbat şi mi-am dat seama că doresc să fiu alături de un bărbat. Că sunt gay.
     Sunt fericit că sunt sănătos, sunt independent financiar, Îi am alături de mine şi pe părinţii mei deosebiţi. Am şi nişte prieteni minunaţi. Minunaţi de numeroşi. Mai numeroşi decat m-aş fi aşteptat. Fără de care viaţa mi-ar fi cu adevărat pustie.
     Şi cel mai important este că deşi am 43 de ani mă pot încă îndrăgosti nebuneşte un alt bărbat. Atât de tare încât aş fugi pe jos 1300 de km să fiu în braţele lui în seara asta.
     
     Sau în seara în care aş reuşi să ajung. Alergând.
    
    Dar nu o pot face. Mi-a spus că mă iubeşte. Plângând. Dar nu plângând de fericire. Ci de neputinţă. De frică. De groază de durere, suferinţă şi frică de eşec. Sentimente umane de altfel. Care ne fac să ne simţim în viaţă. La fel ca şi sentimentul de dragoste.
     Şi stiu că încă mă pot îndrăgosti. Doar că nu am găsit încă persoana pe care să o pot iubi aşa cum o merită. Aşa cum eu o merit.
     Am 43 de ani. Şi sunt îndrăgostit de dragoste.
     

marți, 3 noiembrie 2015

Aș vrea să fiu altundeva

     A trecut un weekend minunat dar și dureros de scurt. O superbă succesiune de sărutări și îmbrățișări furate pe stradă, penetrări profunde și perverse, somn îmbrățișați și respirații respirate unul de la altul, filme savurate împreună plimbări prin Orașul Etern și multe bunătăți înghițite pe nerăsuflate.

72 de ore minunate întretăiate de spaime și frustrări.
Acum am revenit la București. Aș putea să spun: am revenit acasă. Dar parcă aș vrea să fie altundeva. Acolo unde este el.


Nu pot să scriu: acasă.

Sunt mai liniștit decât am plecat. Sunt bine. Dar temeri sunt. Parcă realizez și mai clar cât este de greu este să se întâmple ce mi-ar place să se întâmple.

Linistea asta mă neliniștește.

Nu este suficient să fii îndrăgostit. Este nevoie de timp, de atenție și de interes. Este nevoie de foarte multe. Este nevoie de timp. Mi-a spus că ne vom revedea, că își dorește asta. Dar nu știu încă când va fi asta. Sfârșitul lui decembrie sau în ianuarie. Este nevoie de timp. Nerăbdarea arde din liniște.

Aș vrea să fiu altundeva. Unde este el.

luni, 7 septembrie 2015

Lacrima

     Mai sunt două zile până la ziua mea. Ne-am cunoscut aseară şi după o noapte dormită împreună a vrut să vină cu mine la prima zi de plajă. E vară. E soare. E cald. E Italia. E Roma. Suntem goi, aproape îmbrăţişaţi. El stă pe spate. Îl privesc şi îmi este foarte greu să îmi iau ochii de la el. Ochii lui mă facinează. Barba lui mă excită. Pielea lui mă atrage.
     Deşi stăm sub umbrelă, soarele este puternic. O lacrimă i se iveşte la un ochi. Timidă. Neştiind încotro să o apuce.
     Mă aplec uşor peste el. Îi ating lacrima cu limba. Este un pic sărată. Este un pic EL. Ling lacrima înainte ca ea să îi fugă pe obraz.
    Se uită uimit la mine. Mă priveşte încântat. Sunt fericit.

    Eu m-am topit ca şi lacrima lui.
    Sunt îndrăgostit.

luni, 29 iunie 2015

Valentino, Valentino

     Se uită în zare şi fredonează încet "Valentino, Valentino". E o melodie din Israel de acum mulţi ani. Dar lui i-a plăcut întotdeauna. Acum stăm pe iarbă în parcul Izvor. Spune că Valentino a fost un mare cuceritor. Ca mine. Eu mă uit în ochii lui şi îmi dau seama că nimeni, niciodată nu a cântat numele meu. Îi place mult să cânte. Şi o face destul de bine.
     Ori este subţirel, dar musculos. Brunet cu multe fire blonde închis. La fel şi în barba foarte scurtă care îi încadrează perfect faţa. Perfectă.
     Cu o zi înainte am stat întinşi pe iarba de la Palatul Mogoşoaia şi am şocat un pic un cuplu hetero când ne-am sărutat brusc. De fapt, eu l-am surprins. Iar el m-a atins uşor cu limba. Nu vroia să mă opresc.
     Se uită foarte mult în ochii mei iar privirea lui mă tulbură. Îl privesc şi eu la fel de intens, dar nu la fel de sigur pe mine.
Nu avem decât două după amieze la dispoziţie.
     Bem o cafea la Origo. La masă îmi las mâna să se odihnească pe a lui. Ne ţinem uşor de mână fără să ne pese. Mă simt într-un tunel. Absorbit de ochii lui căprui. Pe stradă mă atingea, provocându-mă. I-am spus să nu mă mai atingă, că îl voi săruta. Şi nu o să îmi pese cine ne vede. Bine înţeles că am ajuns să îl sărut. Din nou.
Acum îi este foame. Eu îi propun să mergem să mâncăm o bucată de pizza autentică. Mă întreabă dacă o putem lua cu noi. Şi să mâncăm la mine acasa.
     Deja era a doua oară. Chiar îmi place cum gândeşte.
...
     Stăm lipiţi. Calzi. Uzi. Epuizaţi. Obosiţi, Fericiţi. Mă sărută uşor pe gât. Pe buze. Tot timpul m-a fixat cu privirea aia lui intensă. Magnetică. Eram ca o pradă în capcană. Şi nu doream să scap.
Încă îmbrăţişaţi îngână uşor; "Valentino, Valentino". Mă strânge tare în braţe ca şi cum ar dori să redevenim un singur corp. Ca mai înainte.
...
     Au fost cele mai intense două zile pe care le-am trăit vreodată. Sunt fericit. Sunt trist. Ba nu, sunt fericit.
...
     Sunt fericit. 

vineri, 17 aprilie 2015

Dar sunt sincer

    Eu nu am să uit niciodată să fiu eu. Nu am să uit niciodată să zâmbesc.
    Sau cum e să suferi.
    Nu am să uit niciodată să îmi ajut prietenii şi cum să fiu lângă ei când au nevoie de un zâmbet sau de o încurajare.
    Nu am să uit niciodată să merg pe bicicletă sau pe patine. Sau pe role.
    Sau cum este să stai întins pe iarbă şi să priveşti cerul albastru. Să râd descătuşat şi liber.
    Sau cum este să iubeşti marea.
 
    Nu am să uit niciodată cum este să săruţi cu pasiune. Sau cum să simţi că te îndrăgosteşti. Da, este uşor să îţi creezi ziduri şi să crezi că ele te apără perfect de suferinţă. Sau de ratare.
    Am şi eu zidurile mele. Dar nu în ceea ce priveşte dragostea. Sau prietenia. Oricât am încercat nu am reuşit niciodată să fiu jumătate de prieten. Sau jumătate de iubit.
     Jumătatea aia sigură.
     Jumătatea care te duce pe vârf şi care de fapt ascunde un mare gol în înterior.
     Eu încerc să dau totul aşa cum sunt.
     Ştiu.
     Nu sunt perfect.
     Dar sunt sincer.

sâmbătă, 28 februarie 2015

Lampa de dincolo

     Am aprins lampa dincolo. Pur și simplu, am aprins-o. Are o lumină galbenă, caldă. O aruncă în sus direct pe tavan, zici că e o făclie. Nu prea o aprind de obicei. Camera de alături este doar biroul meu unde lucrez. Și doar atât.
    Acum lumina galbenă mi-a adus o căldură în suflet. Brusc. Simțeam cumva camera în mine. Caldă. Și casa parcă mai mare. Și nu m-am simțit singur. Era camera în care stătea el cea mai multă parte din zi. Și din noapte.
     Acum a trecut aproape un an de la despărțire. În tot acest timp, lampa a rămas neaprinsă. Nu a avut de ce să fie aprinsă. Nici acum nu ar avea de ce să fie aprinsă. Dar cu toate astea o voi aprinde. E bine când îți aduci aminte de lucrurile frumoase. Dar e esențial să nu uit lucrurile rele care m-au făcut să sufăr. Și să nu repet greșelile trecutului.
    În seara asta am aprins din nou lampa. Cercul galben de lumină mă duce cu gândul la soarele pe care îl iubesc.
    Damn, vine primăvara.

vineri, 6 februarie 2015

Ceea ce mi-a prescris doctorul

     Iese din baie agitat, încă respirând greu. E atletic, chelios şi cu un pic de barbă. Reţeta perfectă, pe care o poate prescrie orice doctor pentru un suferind ca mine.
     Se întinde alături de mine şi corpurile noastre se împleticesc. Obosite. Satisfăcute. Mă sărută pe gură uşor. Apoi îşi odihneşte capul pe pieptul meu iar buzele parcă mă sărută în continuare pe sfârc. Îi simt respiraţia caldă. Respiră greu.
     De patru ani mă tot întreb cum să fac să îl întâlnesc. Desigur, undeva trebuie să fie un clenci. Nimic nu este aşa de bun pe cât pare.
    Toţii tipii buni ori sunt luaţi ori sunt heterosexuali. El sigur nu e hetero. Damn !