luni, 29 iunie 2015

Valentino, Valentino

     Se uită în zare şi fredonează încet "Valentino, Valentino". E o melodie din Israel de acum mulţi ani. Dar lui i-a plăcut întotdeauna. Acum stăm pe iarbă în parcul Izvor. Spune că Valentino a fost un mare cuceritor. Ca mine. Eu mă uit în ochii lui şi îmi dau seama că nimeni, niciodată nu a cântat numele meu. Îi place mult să cânte. Şi o face destul de bine.
     Ori este subţirel, dar musculos. Brunet cu multe fire blonde închis. La fel şi în barba foarte scurtă care îi încadrează perfect faţa. Perfectă.
     Cu o zi înainte am stat întinşi pe iarba de la Palatul Mogoşoaia şi am şocat un pic un cuplu hetero când ne-am sărutat brusc. De fapt, eu l-am surprins. Iar el m-a atins uşor cu limba. Nu vroia să mă opresc.
     Se uită foarte mult în ochii mei iar privirea lui mă tulbură. Îl privesc şi eu la fel de intens, dar nu la fel de sigur pe mine.
Nu avem decât două după amieze la dispoziţie.
     Bem o cafea la Origo. La masă îmi las mâna să se odihnească pe a lui. Ne ţinem uşor de mână fără să ne pese. Mă simt într-un tunel. Absorbit de ochii lui căprui. Pe stradă mă atingea, provocându-mă. I-am spus să nu mă mai atingă, că îl voi săruta. Şi nu o să îmi pese cine ne vede. Bine înţeles că am ajuns să îl sărut. Din nou.
Acum îi este foame. Eu îi propun să mergem să mâncăm o bucată de pizza autentică. Mă întreabă dacă o putem lua cu noi. Şi să mâncăm la mine acasa.
     Deja era a doua oară. Chiar îmi place cum gândeşte.
...
     Stăm lipiţi. Calzi. Uzi. Epuizaţi. Obosiţi, Fericiţi. Mă sărută uşor pe gât. Pe buze. Tot timpul m-a fixat cu privirea aia lui intensă. Magnetică. Eram ca o pradă în capcană. Şi nu doream să scap.
Încă îmbrăţişaţi îngână uşor; "Valentino, Valentino". Mă strânge tare în braţe ca şi cum ar dori să redevenim un singur corp. Ca mai înainte.
...
     Au fost cele mai intense două zile pe care le-am trăit vreodată. Sunt fericit. Sunt trist. Ba nu, sunt fericit.
...
     Sunt fericit.