Mirosul verii

     Calc haine. Calc tricourile de vară. Tricourile cu care am fost în vacanţă la Roma. În unele parcă simt mirosul verii. Mirosul apei sărate. Mirosul brizei care te încinge şi te răcoreşte totodată. Se simte puternic. Mai trag o dată aroma asta în piept.

     Se simte mirosul nopţii calde de la 4 dimineaţa când obosit mă întorceam spre hotel. Simt mirosul nopţilor târzii în care mă delectam cu o bere pe GayStreet. Parcă încă aud rumoarea celor care umpleau pur şi simplu o stradă cu exuberanţa lor. 

    Simt mirosul aerului care gonea intens pe lângă mine când am urcat pentru prima dată în viaţă pe un scuter. Ating parcă spatele lui musculos, dar totodată fin, de care mă ţineam cu toate puterile ca nu cumva să mă piardă pe drum. Uneori mă sufocam şi îl strângeam prea tare. Dar nu spunea nimic. Se mulţumea să mă încurajeze şi să mă mângâie pe coapsă. 

   

     Respir adânc.

     Încă calc.

   

   Şi simt încă o dată, până în străfunduri, mirosul asfinţitului aşteptat pe nisip pentru ca soarele să mai moară încă o zi.