Un cimitir al dragostei

Sterg fotografie dupa fotografie.
Facebook.
Camera telefonului.
WhatApp.

Fotografii ascunse.
Fotografii la vedere.
Cu zambete pana la urechi.
Cu strambaturi amuzante.
Cu prieteni.
Doar noi.
Privindu-ne in ochi.
Sarutandu-ne.
Traind viata. 

Cu totii simtim nevoia sa imortalizam fiecare moment. Si speram ca asa vom prelungi bucuria unei clipe pana la infinit. Ne mintim pe noi. Acum imaginile colorate nu mai reprezinta nimic. Sau mai bine zis nu mai reprezinta bucuria ci doar amintirea unei bucurii.

Care de cele mai multe ori ne fac sa plangem pana dimineata. Sa strangem in brate perna in cautarea unei calduri care sa ne reconforteze.
De fapt nu le sterg. Le ascund pe computer. Intr-un folder langa alte foldere similare.

Un cimitir.

Si unde la fel ca intr-un cimitir adevarat intri mai intai in lacrimi. Apoi coplesit de amintiri. Si abia dupa mai multi ani intri cu bucuria unor momente traite intens.
Urasc sa sterg poze. E ca o recunoastere a unei infrangeri monstruoase. Este cel mai masochist lucru pe care cineva trebuie sa il faca. Dar care trebuie facut.

Dragostea asta...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Gasind ceva care nu este deloc ceea ce caut

Eu acum sunt liber

Lumina nopții este albastră