Ridică-te pe vârfuri, vreau să te sărut
Am scris acum câteva zile la statusul de pe Romeo o chestie care mă frământă în ultimele zile. Scriam acolo " Uneori nu trebuie să cauţi pentru a găsi. Alteori găseşti şi cu toate astea, nu ai." Frustrarea mă macină. Am stat în braţele lui. Ne-am plimbat împreună. Ne-am uitat la filme împreună îmbrăţişaţi. Am sforăit lângă el şi cu toate astea nu m-a izgonit. Ba din contră, m-a strâns în braţe până la sufocare. Acum îmi vine din nou în minte un regret ... că nu am cedat impulsului meu de a-l săruta în noaptea de Revelion la Viena atunci când am trecut în noul an. Mi-am dorit să o fac şi nu am făcut-o. Acum ne despart ... eu ştiu ... vreo 9000 de km ??? Întâmplarea ne-a adus împreună şi viaţa ne-a despărţit. Nu sunt trist. Dar sunt cumva melancolic. Iubirile imposibile şi aventurile scurte sunt cele ideale, cică. Nu apucă să obosească protagoniştii. În aceste cazuri, totul e aşa cum ar trebui să fie. Dar uneori îţi doreşti să trăieşti povestea, pentru frumuse