SilverHusky

A trecut şi Crăciunul ăsta. Mai bine și mai nedureros decât mă așteptam să fie. Am în minte imaginea trimisă de el anul trecut pe WhatApp în seara de Ajun. O masă superb aranjată. Bunătăți. Un brad frumos. O lampă cu picior care aruncă o lumină galbenă și umbre de mister. Și îmi spune că e un loc la masă pentru mine. În momentul ăla urlu cum nu am urlat niciodată. Animalic. Rănit. De durere. Că nu pot fi acolo. Lângă el, acolo, în imaginea aceea perfectă. Prietenul meu cu care vorbeam la telefon exact atunci se sperie. Nu știe ce să îmi facă. Nu poate să înțeleagă. Nici eu nu pot să înțeleg. Poate. Perioada asta de sărbători e tare nenorocită. În general, nu suntem chiar aproape de de familiile noastre din cauza orientării sexuale sau suntem chiar cu ei la masă, dar departe de fapt, neasumați, ascunși într-o heterosexualitate ce ne este de fapt străină. Și de peste tot suntem bombardați de imagini cu familii fericite, cadouri strălucitoare și zâmbete largi. Și

     Calc haine. Calc tricourile de vară. Tricourile cu care am fost în vacanţă la Roma. În unele parcă simt mirosul verii. Mirosul apei sărate. Mirosul brizei care te încinge şi te răcoreşte totodată. Se simte puternic. Mai trag o dată aroma asta în piept.      Se simte mirosul nopţii calde de la 4 dimineaţa când obosit mă întorceam spre hotel. Simt mirosul nopţilor târzii în care mă delectam cu o bere pe GayStreet. Parcă încă aud rumoarea celor care umpleau pur şi simplu o stradă cu exuberanţa lor.      Simt mirosul aerului care gonea intens pe lângă mine când am urcat pentru prima dată în viaţă pe un scuter. Ating parcă spatele lui musculos, dar totodată fin, de care mă ţineam cu toate puterile ca nu cumva să mă piardă pe drum. Uneori mă sufocam şi îl strângeam prea tare. Dar nu spunea nimic. Se mulţumea să mă încurajeze şi să mă mângâie pe coapsă.           Respir adânc.      Încă calc.        Şi simt încă o dată, până în străfunduri, mirosul asfinţitului aşteptat pe

     Hmmm... Mai sunt trei saptămâni. Până mă întorc la Roma. Va fi o mare diferenţă. De data asta nu mă va aştepta nimeni. Ca acum câteva luni. Cu toate astea sunt foarte nerăbdător.      În ianuarie, am fost de ziua lui. Vor fi trecute exact 5 luni. În ziua plecării, pe o stradă anonimă m-a sărutat, curajos, direct pe buze. " Un sărut care trebuia să se fi întâmplat mai demult", mi-a şoptit. Am plecat spre metrou tulburat. Cu gustul sărutului încă pe buze. M-am întors şi m-am uitat în spate. El se îndepărta, pierzându-se treptat în lumea de pe trotuar. Nu s-a întors. Cred că avea lacrimi în ochi. Ca şi mine.      Acum Roma este un tablou fără imagine, o pânză nudă pe care se poate picta orice. Oricine.      Am visat odată că am ieşit din hotel iar el era vis-a-vis. Privindu-mă. Zâmbind.      Sunt un prost.            Dar voi zâmbi din nou. Pentru mine. Voi zâmbi pentru că voi fi în oraşul pe care îl ador. De unde nu aş mai pleca vreodată. Cel mai romantic oraş.

Mă întreabă ce am mai făcut de cand nu ne-am mai văzut. Probabil că de vreun an. Mă întreabă cum de încă sunt singur. Iar eu nu ştiu ce să îi spun. Îi spun că am avut o relaţie de jumătate de an. Spun adevarul? Mint? Probabil ambele. Mă întreabă în continuare. Cum arată, mă întreabă. Tac. Deschid pozele din calculator de astă vară. EL îmi zâmbeşte din toate pozele şi mă priveşte cu mult drag. Sau aşa cred eu. Credeam. Ştiu. Aşa era. Acum inima se zbate în piept ca într-o cuşcă din care vrea să scape...  Pentru o secundă. Apoi. Sunt amorţit. Linişte. Nu mai simt nimic. Pozele nu mai trezesc nimic. Parcă fac parte din viaţa altcuiva. Un străin. Sau mă prefac că e aşa. Sexul vine ca o continuare. Inutilă. După 15 secunde de la final, senzaţiile îşi pierd orice importanţă. Pleacă. Mă întorc la treabă. Doar o pauză fără importanţă.