SilverHusky

     Am 43 de ani. Cu ceva, mai mulţi ani în urmă, credeam că vârsta asta este uriaşă. Că la vârsta asta ajungi să fii un moş, insensibil şi bătrân. Care nu mai poate face nimic în viaţă, care nu mai poate simţi nimic.      Ei bine, m-am înşelat. Încă pot simţi viaţa ca acum 20 de ani cand m-am îndragostit pentru prima dată de un bărbat şi mi-am dat seama că doresc să fiu alături de un bărbat. Că sunt gay.      Sunt fericit că sunt sănătos, sunt independent financiar, Îi am alături de mine şi pe părinţii mei deosebiţi. Am şi nişte prieteni minunaţi. Minunaţi de numeroşi. Mai numeroşi decat m-aş fi aşteptat. Fără de care viaţa mi-ar fi cu adevărat pustie.      Şi cel mai important este că deşi am 43 de ani mă pot încă îndrăgosti nebuneşte un alt bărbat. Atât de tare încât aş fugi pe jos 1300 de km să fiu în braţele lui în seara asta.            Sau în seara în care aş reuşi să ajung. Alergând.          Dar nu o pot face. Mi-a spus că mă iubeşte. Plângând. Dar nu plângând

     A trecut un weekend minunat dar și dureros de scurt. O superbă succesiune de sărutări și îmbrățișări furate pe stradă, penetrări profunde și perverse, somn îmbrățișați și respirații respirate unul de la altul, filme savurate împreună plimbări prin Orașul Etern și multe bunătăți înghițite pe nerăsuflate. 72 de ore minunate întretăiate de spaime și frustrări. Acum am revenit la București. Aș putea să spun: am revenit acasă. Dar parcă aș vrea să fie altundeva. Acolo unde este el. Nu pot să scriu: acasă. Sunt mai liniștit decât am plecat. Sunt bine. Dar temeri sunt. Parcă realizez și mai clar cât este de greu este să se întâmple ce mi-ar place să se întâmple. Linistea asta mă neliniștește. Nu este suficient să fii îndrăgostit. Este nevoie de timp, de atenție și de interes. Este nevoie de foarte multe. Este nevoie de timp. Mi-a spus că ne vom revedea, că își dorește asta. Dar nu știu încă când va fi asta. Sfârșitul lui decembrie sau în ianuarie. Este nevoie de