SilverHusky

Sterg fotografie dupa fotografie. Facebook. Camera telefonului. WhatApp. Fotografii ascunse. Fotografii la vedere. Cu zambete pana la urechi. Cu strambaturi amuzante. Cu prieteni. Doar noi. Privindu-ne in ochi. Sarutandu-ne. Traind viata.  Cu totii simtim nevoia sa imortalizam fiecare moment. Si speram ca asa vom prelungi bucuria unei clipe pana la infinit. Ne mintim pe noi. Acum imaginile colorate nu mai reprezinta nimic. Sau mai bine zis nu mai reprezinta bucuria ci doar amintirea unei bucurii. Care de cele mai multe ori ne fac sa plangem pana dimineata. Sa strangem in brate perna in cautarea unei calduri care sa ne reconforteze. De fapt nu le sterg. Le ascund pe computer. Intr-un folder langa alte foldere similare. Un cimitir. Si unde la fel ca intr-un cimitir adevarat intri mai intai in lacrimi. Apoi coplesit de amintiri. Si abia dupa mai multi ani intri cu bucuria unor momente traite intens. Urasc sa sterg poze. E ca o recunoaster...

A trecut şi Crăciunul ăsta. Mai bine și mai nedureros decât mă așteptam să fie. Am în minte imaginea trimisă de el anul trecut pe WhatApp în seara de Ajun. O masă superb aranjată. Bunătăți. Un brad frumos. O lampă cu picior care aruncă o lumină galbenă și umbre de mister. Și îmi spune că e un loc la masă pentru mine. În momentul ăla urlu cum nu am urlat niciodată. Animalic. Rănit. De durere. Că nu pot fi acolo. Lângă el, acolo, în imaginea aceea perfectă. Prietenul meu cu care vorbeam la telefon exact atunci se sperie. Nu știe ce să îmi facă. Nu poate să înțeleagă. Nici eu nu pot să înțeleg. Poate. Perioada asta de sărbători e tare nenorocită. În general, nu suntem chiar aproape de de familiile noastre din cauza orientării sexuale sau suntem chiar cu ei la masă, dar departe de fapt, neasumați, ascunși într-o heterosexualitate ce ne este de fapt străină. Și de peste tot suntem bombardați de imagini cu familii fericite, cadouri strălucitoare și zâmbete largi. Și ...

     Calc haine. Calc tricourile de vară. Tricourile cu care am fost în vacanţă la Roma. În unele parcă simt mirosul verii. Mirosul apei sărate. Mirosul brizei care te încinge şi te răcoreşte totodată. Se simte puternic. Mai trag o dată aroma asta în piept.      Se simte mirosul nopţii calde de la 4 dimineaţa când obosit mă întorceam spre hotel. Simt mirosul nopţilor târzii în care mă delectam cu o bere pe GayStreet. Parcă încă aud rumoarea celor care umpleau pur şi simplu o stradă cu exuberanţa lor.      Simt mirosul aerului care gonea intens pe lângă mine când am urcat pentru prima dată în viaţă pe un scuter. Ating parcă spatele lui musculos, dar totodată fin, de care mă ţineam cu toate puterile ca nu cumva să mă piardă pe drum. Uneori mă sufocam şi îl strângeam prea tare. Dar nu spunea nimic. Se mulţumea să mă încurajeze şi să mă mângâie pe coapsă.           Respir adânc.      Încă ca...

     Hmmm... Mai sunt trei saptămâni. Până mă întorc la Roma. Va fi o mare diferenţă. De data asta nu mă va aştepta nimeni. Ca acum câteva luni. Cu toate astea sunt foarte nerăbdător.      În ianuarie, am fost de ziua lui. Vor fi trecute exact 5 luni. În ziua plecării, pe o stradă anonimă m-a sărutat, curajos, direct pe buze. " Un sărut care trebuia să se fi întâmplat mai demult", mi-a şoptit. Am plecat spre metrou tulburat. Cu gustul sărutului încă pe buze. M-am întors şi m-am uitat în spate. El se îndepărta, pierzându-se treptat în lumea de pe trotuar. Nu s-a întors. Cred că avea lacrimi în ochi. Ca şi mine.      Acum Roma este un tablou fără imagine, o pânză nudă pe care se poate picta orice. Oricine.      Am visat odată că am ieşit din hotel iar el era vis-a-vis. Privindu-mă. Zâmbind.      Sunt un prost.            Dar voi zâmbi din nou. Pentru mine. Voi zâmbi pentru...

Mă întreabă ce am mai făcut de cand nu ne-am mai văzut. Probabil că de vreun an. Mă întreabă cum de încă sunt singur. Iar eu nu ştiu ce să îi spun. Îi spun că am avut o relaţie de jumătate de an. Spun adevarul? Mint? Probabil ambele. Mă întreabă în continuare. Cum arată, mă întreabă. Tac. Deschid pozele din calculator de astă vară. EL îmi zâmbeşte din toate pozele şi mă priveşte cu mult drag. Sau aşa cred eu. Credeam. Ştiu. Aşa era. Acum inima se zbate în piept ca într-o cuşcă din care vrea să scape...  Pentru o secundă. Apoi. Sunt amorţit. Linişte. Nu mai simt nimic. Pozele nu mai trezesc nimic. Parcă fac parte din viaţa altcuiva. Un străin. Sau mă prefac că e aşa. Sexul vine ca o continuare. Inutilă. După 15 secunde de la final, senzaţiile îşi pierd orice importanţă. Pleacă. Mă întorc la treabă. Doar o pauză fără importanţă.

     Am 43 de ani. Cu ceva, mai mulţi ani în urmă, credeam că vârsta asta este uriaşă. Că la vârsta asta ajungi să fii un moş, insensibil şi bătrân. Care nu mai poate face nimic în viaţă, care nu mai poate simţi nimic.      Ei bine, m-am înşelat. Încă pot simţi viaţa ca acum 20 de ani cand m-am îndragostit pentru prima dată de un bărbat şi mi-am dat seama că doresc să fiu alături de un bărbat. Că sunt gay.      Sunt fericit că sunt sănătos, sunt independent financiar, Îi am alături de mine şi pe părinţii mei deosebiţi. Am şi nişte prieteni minunaţi. Minunaţi de numeroşi. Mai numeroşi decat m-aş fi aşteptat. Fără de care viaţa mi-ar fi cu adevărat pustie.      Şi cel mai important este că deşi am 43 de ani mă pot încă îndrăgosti nebuneşte un alt bărbat. Atât de tare încât aş fugi pe jos 1300 de km să fiu în braţele lui în seara asta.            Sau în seara în care aş reuşi să ajung. Aler...

     A trecut un weekend minunat dar și dureros de scurt. O superbă succesiune de sărutări și îmbrățișări furate pe stradă, penetrări profunde și perverse, somn îmbrățișați și respirații respirate unul de la altul, filme savurate împreună plimbări prin Orașul Etern și multe bunătăți înghițite pe nerăsuflate. 72 de ore minunate întretăiate de spaime și frustrări. Acum am revenit la București. Aș putea să spun: am revenit acasă. Dar parcă aș vrea să fie altundeva. Acolo unde este el. Nu pot să scriu: acasă. Sunt mai liniștit decât am plecat. Sunt bine. Dar temeri sunt. Parcă realizez și mai clar cât este de greu este să se întâmple ce mi-ar place să se întâmple. Linistea asta mă neliniștește. Nu este suficient să fii îndrăgostit. Este nevoie de timp, de atenție și de interes. Este nevoie de foarte multe. Este nevoie de timp. Mi-a spus că ne vom revedea, că își dorește asta. Dar nu știu încă când va fi asta. Sfârșitul lui decembrie sau în ianuarie. ...

     Mai sunt două zile până la ziua mea. Ne-am cunoscut aseară şi după o noapte dormită împreună a vrut să vină cu mine la prima zi de plajă. E vară. E soare. E cald. E Italia. E Roma. Suntem goi, aproape îmbrăţişaţi. El stă pe spate. Îl privesc şi îmi este foarte greu să îmi iau ochii de la el. Ochii lui mă facinează. Barba lui mă excită. Pielea lui mă atrage.      Deşi stăm sub umbrelă, soarele este puternic. O lacrimă i se iveşte la un ochi. Timidă. Neştiind încotro să o apuce.      Mă aplec uşor peste el. Îi ating lacrima cu limba. Este un pic sărată. Este un pic EL. Ling lacrima înainte ca ea să îi fugă pe obraz.     Se uită uimit la mine. Mă priveşte încântat. Sunt fericit.     Eu m-am topit ca şi lacrima lui.     Sunt îndrăgostit.

     Se uită în zare şi fredonează încet "Valentino, Valentino". E o melodie din Israel de acum mulţi ani. Dar lui i-a plăcut întotdeauna. Acum stăm pe iarbă în parcul Izvor. Spune că Valentino a fost un mare cuceritor. Ca mine. Eu mă uit în ochii lui şi îmi dau seama că nimeni, niciodată nu a cântat numele meu. Îi place mult să cânte. Şi o face destul de bine.      Ori este subţirel, dar musculos. Brunet cu multe fire blonde închis. La fel şi în barba foarte scurtă care îi încadrează perfect faţa. Perfectă.      Cu o zi înainte am stat întinşi pe iarba de la Palatul Mogoşoaia şi am şocat un pic un cuplu hetero când ne-am sărutat brusc. De fapt, eu l-am surprins. Iar el m-a atins uşor cu limba. Nu vroia să mă opresc.      Se uită foarte mult în ochii mei iar privirea lui mă tulbură. Îl privesc şi eu la fel de intens, dar nu la fel de sigur pe mine. Nu avem decât două după amieze la dispoziţie.      Bem...

    Eu nu am să uit niciodată să fiu eu. Nu am să uit niciodată să zâmbesc.     Sau cum e să suferi.     Nu am să uit niciodată să îmi ajut prietenii şi cum să fiu lângă ei când au nevoie de un zâmbet sau de o încurajare.     Nu am să uit niciodată să merg pe bicicletă sau pe patine. Sau pe role.     Sau cum este să stai întins pe iarbă şi să priveşti cerul albastru. Să râd descătuşat şi liber.     Sau cum este să iubeşti marea.       Nu am să uit niciodată cum este să săruţi cu pasiune. Sau cum să simţi că te îndrăgosteşti. Da, este uşor să îţi creezi ziduri şi să crezi că ele te apără perfect de suferinţă. Sau de ratare.     Am şi eu zidurile mele. Dar nu în ceea ce priveşte dragostea. Sau prietenia. Oricât am încercat nu am reuşit niciodată să fiu jumătate de prieten. Sau jumătate de iubit.      Jumătatea aia sigură.      Jumătatea care te duce pe vâr...

     Am aprins lampa dincolo. Pur și simplu, am aprins-o. Are o lumină galbenă, caldă. O aruncă în sus direct pe tavan, zici că e o făclie. Nu prea o aprind de obicei. Camera de alături este doar biroul meu unde lucrez. Și doar atât.     Acum lumina galbenă mi-a adus o căldură în suflet. Brusc. Simțeam cumva camera în mine. Caldă. Și casa parcă mai mare. Și nu m-am simțit singur. Era camera în care stătea el cea mai multă parte din zi. Și din noapte.      Acum a trecut aproape un an de la despărțire. În tot acest timp, lampa a rămas neaprinsă. Nu a avut de ce să fie aprinsă. Nici acum nu ar avea de ce să fie aprinsă. Dar cu toate astea o voi aprinde. E bine când îți aduci aminte de lucrurile frumoase. Dar e esențial să nu uit lucrurile rele care m-au făcut să sufăr. Și să nu repet greșelile trecutului.     În seara asta am aprins din nou lampa. Cercul galben de lumină mă duce cu gândul la soarele pe care îl iubesc.   ...

     Iese din baie agitat, încă respirând greu. E atletic, chelios şi cu un pic de barbă. Reţeta perfectă, pe care o poate prescrie orice doctor pentru un suferind ca mine.      Se întinde alături de mine şi corpurile noastre se împleticesc. Obosite. Satisfăcute. Mă sărută pe gură uşor. Apoi îşi odihneşte capul pe pieptul meu iar buzele parcă mă sărută în continuare pe sfârc. Îi simt respiraţia caldă. Respiră greu.      De patru ani mă tot întreb cum să fac să îl întâlnesc. Desigur, undeva trebuie să fie un clenci. Nimic nu este aşa de bun pe cât pare.     Toţii tipii buni ori sunt luaţi ori sunt heterosexuali. El sigur nu e hetero. Damn !

     Ultima zi al anului. Incredibil. Nu privesc înapoi cu mânie, așa cum spune titlul filmului. 2014 a  trecut repede, învolburat.      Am încheiat o relație. M-am schimbat. Am slăbit destul de mult. Am alergat pe bicicletă la viteză maximă 2000 de km încercând să îmi ajung din urmă visele și să mă liniștesc. Ba chiar m-am îndrăgostit de un biciclist. Am petrecut serile de vară cu el admirând stelele din iarbă, îmbrățișat. Am simțit lucruri care nu credeam că se mai pot întâmpla. Sau pe care poate nu le mai merit. Și am plecat la Roma. Și când am revenit nu mai eram de unde plecasem. Supărat pe toți și pe toate, am făcut sex până când acest lucru nu a mai însemnat nimic. Chiar nimic.      Cicatricile depresiei. Sunt ca un scut. Acum înțeleg că e ok să văd 500 de profile online care să nu îmi spună nimic. Și că pot exista 500 de persoane care să nu mă găsească interesant. Sau pe gustul lor. Frustrant de real.      Văd...

     Ești frumos, îmi șoptește privindu-mă în ochi, după care ia o înghițitură mare din limonada cu rodie. Eu rămân surprins. Cuvintele lui au picat pe neașteptate. Nu știu ce să îi răspund. Beau și eu. Zâmbesc și îl invit la mine.      Acum îmi odihnesc capul pe coapsa lui. Musculoasă și incitantă. Stă ud de sudoare și respiră adânc. E deja epuizat. Corpurile noastre s-au tăvălit deja de două ori încercând să ajungă unul singur. Corpul Perfect. Dar cum perfecțiunea nu există, au trebuit la un moment dat să se separe lăsând în urmă transpirație, spermă și urme violente pe piele.      Ești extraordinar. Îmi spune acum parcă cu mai mult curaj. Zâmbesc.     Eu a m simțit totul. Fiecare mângâiere, fiecare sărut sau mușcătură. Am auzit fiecare geamăt. Am simțit fiecare contracție a orgasmului eliberator.       Sunt bine,  dar... Aș vrea să SIMT ceva. Sunt un prost.

     Eh. Just sex. Just sex friends.        La chestii mai adânci de un organ nu se mai bagă nimeni în ziua de azi. Și deși la unii respectiva dotare e mai lungă, la alții e mai scurtă, dar tot despre o p*lă vorbim.      Dar bună și aia. Înţeleg motivele. Apreciez sinceritatea. Sinceritatea asta e o chestie rară în zilele noastre.      Și merg mai departe.

     Stăm întinși pe iarbă. Suntem în parcul Izvor și e trecut bine de ora 12. Stăm pe spate şi privim cerul plin de stele. Ele pâlpâie ușor,  parcă în vânt. Nu mă mai satur să mă uit în sus. Au trecut mulți ani de când nu am mai privit cerul din poziția asta. Iar acum, mirosul de iarbă și de noapte de vară e copleșitor. Orașul zumzăie departe, nebăgat în seamă.      A coborât de pe bicicleta de care nu se desparte și acum s-a descălțat ca să simtă iarba sub tălpi. Suntem tolăniți în spatele unei coline și povestim despre orice. El mai tot timpul zâmbește. Vorbește și zâmbește. Are o energie și o pasiune de viață molipsitoare. Se întinde leneș, obosit după o zi plină. Tălpile lui goale mă ating pe picioare și se încolăcesc ca într-o menghină. Plăcută. Îi simt căldura corpului. Aproape îmbrățișați în iarbă.      E târziu, dar nu îmi pasă. E noapte aproape magică. Suntem singuri, învăluiți în mirosul nopții de vară în mijlocul unui o...

     Stau cu geamul larg deschis. Liniștea de afară năvălește în cameră. Neagră. Acum liniște și în cameră. Doar lumina roșie a lămpii de la capul patului încearcă să lumineze colțurile camerei.     Da, f luidele au fost expulzate în sincron. Pielea parcă încă miroase a transpirație și spermă, în ciuda dușului de după. Atingerile se simt încă. Un trup tare și tânăr. Pasiune în sărut. Pasiune în penetrare. Trupul e epuizat. Mintea se eliberează visând,  i ar visul amestecă realitatea.      Visez acum pe jumătate treaz.

   Am ieșit în seara asta în singurul club gay rămas deschis în București. Din nou, singurul. Nu știu cum se face dar dacă există două ori chiar trei cluburi gay deschise simultan, acestea nu rezistă prea mult timp în paralel.    De fapt, cred că știu. În aceste locante, odată intrat fiind, zici că ai nimerit la un fervent concurs de frumusețe.  La care participă niște băieți pensați la maxim, cu haine sclipitoare și care sunt îmbrăcați destul de androgin. Nu, nu sunt veniți să agațe efectiv. Doar stau în ciurde și agățându-se unul de altul încearcă să își demonstreze reciproc feminitatea. Și când le reușește asta,  sunt perfect satisfăcuți. Printre aceste personaje îndoielnic masculine, mai zărești și altceva. Aceștia par ușor nelalocul lor, deși încearcă să se încadreze în atmosferă.    Ceea ce se pare că nu se reușește a se înțelege de către cei care au astfel de locații este faptul că mai sunt și altfel de gay. Cei care nu sunt atrași...

     De câteva zile sunt tot mai tulburat. Tot mai neliniştit. De îndată ce trece de ora unu noaptea nu mai îmi găsesc liniştea. Mă frământ şi mă răsucesc pe toate părţile, la fel cum sunt de răsucite în mintea mea: gândurile. Nu reuşesc să adorm decât când aud marea . Ascult şi în cele din urmă reuşesc să adorm. E singurul lucru care mă linişteşte. Uneori se face spre 4 dimineaţa.      Am senzaţia unui vis. Parcă m-am culcat acum aproape doi ani şi mă trezesc acum transpirat şi angoasat. Doar că. În acelaşi loc. Nu sunt sigur pe mine, nu ştiu ce se va întâmpla cu mine. Sunt frustrat. Sunt furios.      Sunt furios că am putut crede că pot fi fericit. Sunt aşa de furios că am încercat să fiu prietenul pe care el şi l-ar fi dorit. Şi cu toate astea relaţia a eşuat lamentabil. Atunci mă gândeam continuu cum să nu fac nici o greşeală. O greşeală nouă sau una dintr-o relaţie anterioară. Şi tot degeaba. Singura consolare este că am făcut tot c...

     E blond. E uşor roşcat. O idee mai mic decât mine, ca înălţime. Nu mă pot opri să nu mă uit la firele din barba lui. Firele din jurul gurii mă fascinează. Parcă văd pe fiecare din aceste fire ca şi cum ar fi nişte fire de lumină. Ca un halou. Zâmbeşte. Zâmbeşte, în timp ce vorbim despre banalităţile zilei. Iar barba îi luminează buzele. Se apropie de mine şi mă atinge banal pe braţ. Gânduri turbate îmi trec prin cap.      Suntem nişte străini care se conversează pe teme de afaceri. Nu afaceri de suflet. Ar fi fost bine să fie aşa! Şi alte gânduri turbate îmi trec prin cap.      La naiba! Afară plouă şi totuşi el zâmbeşte. Am să îi zâmbesc şi eu!