luni, 10 octombrie 2011

Punct şi de la capăt

     Îmi spune: "Ştii am să îţi spun ceva ce nu am mai spus: îmi pare rău." Regretele lui vin însă prea târziu. Mult prea târziu. Ele ar fi trebuit să vină în primele zile de la plecarea sa intempestivă la Braşov. Într-o zi mi-a spus că nu mai poate suporta Bucureştiul şi că trebuie să plece. Atunci când aceste scuze încă mai contau.
      Trebuiau să fi venit atunci când nu adormeam decât la trei sau patru dimineaţa. Şi atunci când adormeam, visam tot felul de grozăvii. Coşmare. Trebuiau să vină atunci când vorbeam la telefon cel puţin de patru ori pe zi. Dar deşi am ascultat cu urechile şi sufletul deschise aceste vorbe nu au venit. Au venit prea târziu, mult prea târziu. Livorno e departe. Totul s-a schimbat. Eu ... m-am schimbat.
      Dar e bine. Deşi sunt din nou singur. Sunt mai tare.

2 comentarii: