Eu acum sunt liber

Stă gol în fața mea. Gol și musculos. Fibra lângă fibră. Un David român, dotat și cu un zâmbet încurcat pe figură.

"Vin la tine sa fac un duș?" m-a întrebat direct în weekend-ul petrecut deunăzi la Eforie Nord. Ne văzusem pentru un weekend pentru prima dată cu mai bine de un an în urmă. "Ești primul meu crash pe Instagram și vreau să te cunosc." Și cu un an în urmă era la fel de direct în ceea ce își dorea.

Am făcut cinat împreună, am privit stelele noaptea pe plajă până târziu în noapte și ne-am sărutat până nu mai simțeam gustul dulce al buzelor. Ne-am regulat și ne-am mângâiat. Ne-am mângâiat și ne-am regulat. Deși știam că el nu este potrivit pentru mine, am plecat tulburat rău de la mare. Câteva săptămâni bune. Confuz. Pentru că nu mai cunoscusem niciodată pe cineva cu un trup atât de perfect. Cu un zâmbet atât de cald. Dezastru.

"Vin la tine sa fac un duș?" Dușul a rămas pentru la sfârșit abia când trupurile au fost satisfăcute de pasiunea brutală a momentului regăsirii.

Mi-a fost frică de momentul de după. Cel de după ce ne despărțim și când voi realiza că ne vom revedea zilele următoare, anul viitor sau poate niciodată.

Dar l-am văzut altfel. La trup la fel de perfect. La fel de dotat și tandru. La fel de blând și la fel de brutal. Dar altfel. Eu eram altfel?

Nu am mai suferit.

Dar mi-a părut teribil rău că totul s-a sfârșit repede, o oră nenorocită trece mult mai repede decât un weekend întreg.

Rămâne un zeu, dar eu sunt acum eliberat de frica de a îl revedea și de tentația a confunda tandrețea cu ceva mai profund. Să îți revezi pasiunile sau dragostea pierdută poate fi sfâșietor. Sau ceva eliberator.

Eu acum sunt liber.