îmbrățișare.

Se îmbrățișează. Eu sunt la Piața Unirii împreună cu mama și așteptăm să traversăm. Își zâmbesc și se ating complice. Amintirile sexului poate abia făcut.

Se îmbrățișează din nou și din nou. Parcă nu se mai satură. Orașul ii cotropește cu zgomotele și cu luminile sale și nu îi lasă să se piardă. În emoții. Cel mai tânăr și mai subțirel îl mai ia o dată în brațe

Poate lucrurile nu au mers atât de bine încât să se revadă. Și vrea să fie sigur. Celălalt, mai matur și mai puțin emoțional zâmbește. 

Ușor încurcat, ușor flatat. Nu îl respinge. Se îmbrățișează la Unirii pe trecerea de pietoni alături de gloată.

Scena de 10 secunde măi stârnește. Sunt invidios. Sunt bucuros. Sunt tulburat.

Pe 3 iulie l-am așteptat la aeroport. Agitat. Aproape că nu dormisem de nerăbdare.

A apărut deodată și totul s-a liniștit. Lacrimile s-au ascuns repede la colțurile ochilor ferindu-se de camerele de filmat. De lumea agitată

Aș fi vrut să îl sărut acolo. De obicei ne sărutăm la despărțire. Ne căutăm complice un loc mai retras și ne sărutăm.

Poate de mai multe ori

Nu știi când te vei mai revedea. Nu știi când granița e închisă. Nu știi când. 

Trebuie să îl mbrățișez acum. Trebuie să il sărut acum.

Maine nu există.

Mâine e doar o speranță. 

Îmbrățișare. 

Acum.