Speranta moare ultima. Iar prostii? Cand mor prostii?

 Vine in seara asta un client pe care il cunosc de multi ani. Poarta masca. Eu nu mai port masca pentru ca sunt vaccinat din 2 martie cand nici macar 0,1% din populatia tarii nu era vaccinata. Deci pot sa spun ca am redus la maximum posibil sa ma imbolnavesc sau sa transmit cuiva acest virus nenorocit. Pana de curand, am fost foarte strict cu masca la mine acasa. Prieteni, cunostinte sau clienti, toti au trebuit sa poarte masca. Sau am preferat sa stau singur, sa nu am musafiri. Pentru ca asa era situatia. Pentru ca asa era corect pentru toata lumea. Pentru ca pericolul era real. De vreo luna am considerat ca riscul s-a diminuat si ca nu mai este necesara masca. Din fericire, toti prietenii mei s-au vaccinat si ei.

Am facut vaccinul pentru ca stiam ca va fi singura speranta ca sa imi scurteze timpul pana ma voi putea revedea cu prietenul meu, de exemplu. Si chiar si asa au trecut opt luni pana am reusit sa ne intalnim din nou. Relatiile la distanta sunt grele. Iar atunci cand 3 saptamani ti se parea mult, opt luni este imens.

Clientul, stanjenit ca el este cu masca iar eu fara masca, spune senin: Am venit cu masca ca stiu ca tu esti paranoid cu CoVid-ul.

Parca m-a lovit cu caramida in cap. Vede ca m-am schimbat la fata si incepe sa isi ceara o mie de scuze. Vede ca m-a jignit.

Mie mi s-a parut umilitor si jignitor cand a trebuit sa stau inchis in casa luni de zile si sa pot iesi doar cu declaratie, sa nu pot sa ma duc la mama asa cum ma duceam inainte de pandemie sa imi vad iubitul, sa imi vad prietenii. Sa ma duc sa dansez sambata noaptea. Sau la un film. In schimb, sa stau inchis, sa port masca pe figura cand trebuie sa ies si cand vine seara sa plang, de unul singur si sa ma lupt cu cele mai crunte depresii.

Acum pare ca totul a trecut. Luam in deradere totul. Uitam prea repede. Vorbim prea repede, fara sa gandim.

Eu, de exemplu, am refuzat sa imi fac fotografii cu masca chiar si pe perioada in care situatia era grava pentru ca mi-am zis ca daca o sa vreau sa revad acele fotografii as vrea sa ma prefac ca aceasta pandemie nu a existat.

Azi a murit in Romania o singura persoana din cauza CoVid. Sufocata. Luptand sa respire. Ca multe alte persoane. Milioane. 3,98 milioane pe glob pana in acest moment.

Iar acum luam prea usor totul, in deradere. Pe cei care au respectat regulile. Pe cei care au respectat regulile, sperand ca sa revenim la normal.

La noi, romanul s-a invatat sa se creada smecher. Un smecher care fenteaza sistemul. "Lasa-i sa se vaccineze pe prosti. Pe paranoici. Iar eu Smecherul ma strecor si voi ramane nevaccinat." "Ma duc la sala pe pandemie, dar sa nu spui la nimeni." "Ma duc la petreceri ilegale pentru ca nu mai suport. Si pentru ca vreau." Ca si cum eu nu vroiam sa fie totul normal ...

Am primit multe intrebari identice de-a lungul acestui an si jumatate: "Da ce, tie ti-e frica de CoVid?" De fiecare data am vazut negru in fata ochilor si am inteles ca am in fata un retard care prefera sa se minta pe sine insusi decat sa respecte regulile.

Si acum remarca cu paranoia?!

Sper ca valul urmator sa nu ma impiedice sa calatoresc, sa imi vad familia si prietenii si sa ne intoarcem cu adevarat la situatia normala.

Dar cand vad persoane care dupa atata timp si dupa atatea lucruri care s-au intamplat tot poarta masca sub nas si bagatelizeaza totul - atunci imi dau seama ca realitatea e foarte probabil sa fie alta.