Deocamdată

Nu am mai scris demult. Pentru că nu am mai simțit nevoia să scriu pe blog. Eram fericit sau mai puțin fericit. Bucuros sau mai puțin bucuros. Mulțumit sau mai puțin mulțumit. Eram bine, iubeam și eram iubit.

Dar de ce când se termină totul, rămân cu suferința asta. După relația de mai demult cea de 13 ani, care a început în adolescență, am suferit mai bine de 7 ani. Dureri și amintiri. Frustrări și regrete. Încercări. Reușite și eșecuri.

Și din nou cercul se rupe și durerea reîncepe. Pentru o altă persoană, pentru altcineva. O durere diferită, dar întrucâtva identică. Așa că scriu. Scriu pentru că mă ajută. Citindu-mi singur gândurile, mă înțeleg pe mine și înțeleg mai bine ceea ce simt.

Azi am făcut un pas înainte. Am realizat că ceea ce mă face să simt această tristețe, este faptul că eu regret ca am pierdut pentru totdeauna persoana care eram atunci când eram împreună cu el. Ceea ce eram, ceea ce gândeam, ceea ce făceam.

Pierzând iubirea, pierzi o versiune a ta. Poate mai bună, poate mai echilibrată, poate mai ... Nu știu. O versiune pe care nu o voi mai regăsi niciodată.

Sigur, alte persoane vor mai fi, oameni frumoși la suflet și la trup de care să mă îndrăgostesc. O voi face doar atunci când o voi putea iubi din nou. Deocamdată nu am această putere.

Deocamdată... îmi lipseste teribil versiunea mea de dinainte.