Roma, mio amore

 Sunt la Roma. Sunt la jumătatea vacanței de vară, mult așteptată. Azi am reușit din nou să fac aproape 22 de km pe jos explorând orașul. Vin aici în fiecare an de aproape 20 de ani și nu reușesc să mă satur. Ador orașul și clădirile sale, ador mâncarea, ador străzile labirintice din centrul istoric, ador terasele și un Aperol Spritz rece și aromat băut la un colț pitoresc de stradă. Bărbații aici sunt foarte sexy și masculini, mă zăpăcesc. Plus marea. Nu este cea mai frumoasă din Italia, dar este foarte faină și plaja liniștită.

Acum picioarele mă dor, dar ochii și mintea sunt pline de locuri și lucruri frumoase. Pe majoritatea le revăd poate a nu știu câta oară, dar mai văd și lucruri noi. Azi am văzut un grup de blocuri decorate cu fresce Street Art. Superb!

De fiecare dată când vin singur, Roma are pentru mine un gust dulce - amărui. Și asta pentru că eu văd orașul ca fiind cel mai romantic posibil. Fiecare colț, fiecare lumină, fiecare stradă mă face să îmi doresc să am pe cineva alături cu care să împărtășesc și să apreciez fiecare detaliu minunat. Să mă țin de mână și să mă sărut sub stele, mergând împleticit pe pietrele cubice care împânzesc orașul. Aici am trăit povești minunate de dragoste, foarte intense și am facut toate astea uneori pănă când lumina ne alunga de pe străzi. Am făcut dragoste în mare și am cutreierat toate străzile în lung și în lat.

Nu mai reușesc să mă pierd în orașul ăsta. Mă plimb fără hartă și găsesc la tot pasul lucruri frumoase de fotografiat cu telefonul sau cu mintea. Merg fără o țintă precisă, atras ca un fluture de noapte către luminile intense de la fiecare colț.

Orașul ăsta îmi strigă să nu mai vin singur. Îmi strigă asurzitor. Copleșitor. Ah uite, am să o iau pe străduța asta cu lumini galbene și terase aglomerate.

Poate mă voi rătăci.