Acasa

 Primavara a trecut deodata. Vara se anunta brusc si odata cu ea imi dau seama ca Roma e doar la cateva luni distanta. Simt ca intru in panica.

Amestec de teama si bucurie ca de fiecare data cand e vorba de Roma.

Abia astept sa ma plimb pe inserat pe stradutele de piatra, cu miros de arsita si praf. Sa ma pierd facand stanga si dreapta si iar dreapta si iar stanga si sa alerg dupa luminile orasului asta magic.

Sa ajung la punctul meu preferat de belvedere asupra orasului Etern si sa vad milioane de lumini stralucind in noaptea fierbinte.

As vrea sa uit toate saruturile si zambetele pe care le-am lasat aici. Totul e in capul meu ca si cum ar fi fost ieri. Mainile, imbratisarile, saruturile, zambetele si despartirile.

Am incercat sa plec altundeva. Anul trecut am reusit. Nu am venit la Roma.

Voi face multe fotografii. O sa le pun langa celelalte cateva sute de fotografii de la Roma. Poate chiar peste o mie. Nu le-am numarat niciodata.

Nu voi mai reveni la Roma. Vreau sa reusesc sa am puterea asta, sa schimb destinatia, sa ma schimb.

Mi se pare imposibil. Hmm.

Ziduri portocalii, lumini calde si zambete. Nu poti sa nu te indragostesti de acest oras.

Eu m-am indragostit aici si am venit indragostit aici. Si cand am venit singur, de fapt ... nu am venit singur cu adevarat. Am venit sa caut ceea ce pierdusem. Si nu am gasit nicaieri. Nimic. Sunt un prost ingrozitor. Stiu.

In fiecare seara , strazile erau pline si goale in acelasi timp. O sa revad luminile, o sa revad strazile labirintice prin care nu ma pot pierde. Le cunosc atat de bine incat este imposibil sa ma ratacesc. O sa le mai fotografiez inca o data si am sa ...

O sa incerc sa vad orasul cu ochi noi, distanti, de turist.

Poate sa descopar ceva nou.

O sa ma prefac ca ma ratacesc

si ma voi preface ca voi fi fericit cand o sa ma intorc

acasa.