Postări

Sunt sigur

Se așează pe scaunul din față. Îl recunosc. Ne întâlnim în tramvaiul 21 de vreo trei ani, de vreo două, trei ori pe an, în fiecare an. Este subțire, înalt, cu o față osoasă și masculină. Barba de câteva zile îi accentueaza și mai puternic maxilarele. Îi remarc geaca și șapca de firmă, dar în rest pare complet obișnuit. Zâmbește spre telefon. Nu, nu era pe vreo aplicație. Mâinile cu degete subțiri îi aleargă pe ecran. Își îndreaptă ochelarii de vedere rapid, nu ridică aproape niciodată ochii din ecran, lumea din jurul lui aproape nu există pentru el. Orașul ăsta mare, uneori este foarte mic. Zâmbesc, amuzat. Sunt sigur că îl voi reîntâlni în tramvaiul 21. Deși nu ne vom da întâlnire. Niciodată.

Pentru că nouă ani

     Să te revezi cu cineva după mulți ani niciodată nu e ușor. Nu e deloc ușor. Și mai ales când întâlnirea ( Valentino, Valentino ) a însemnat atât de mult la momentul respectiv. Nu mai ești ceea ce ai fost și nici nu mai ai cum să fii. Ești luat de val, ești în magia momentului, ești îndrăgostit.       ...     Nouă ani sunt mult timp. Am stat și am povestit fiecare, timp de doar câteva ore cât am avut la dispoziție, cam ce s-a întâmplat în tot acest timp. Și am redus la nivel de minute cele mai importante povești de dragoste și întâmplări pe care le-am trăit în acești ani.      Și le-am povestit cu prietenie unui om de care am fost îndrăgostit nebunește.      Și de care cred că mai sunt încă.      Ce ironie. Unde fuge dragostea când nu mai poate fi?     Ce ironie să trebuiască să bag în căsuța prieteniei, un vis. Imposibil ca orice vis, dar un vis frumos care m-a făcut să simt o emoție...

O furtună într-un pahar de apă

Sufăr din dragoste, îmi zice. Fostul meu e un nenorocit și s-a purtat oribil cu mine și aș avea nevoie să fiu cu cineva. Să dorm îmbrațișat cu cineva, îmi zice. Să dorm, nu altceva că nu sunt în stare, imi zice. Mă blochez. Eu nu am mai dormit cu cineva îmbrațișat de aproape trei ani. La fiecare ocazie, am evitat la maxim orice ar fi fost mai mult decât sudoare, spermă și eliberare de moment. Și mereu am exclus din start rămas-ul peste noapte. La mine, sau la el. Cu toate astea, ar mai fi fost vreo două persoane cu care aș fi vrut să stau îmbrățișat până dimineața. Dar până la urmă, viața a fost cea care a decis că nu așa trebuie să decurgă lucrurile. Vin la tine zilele astea, îmi zice. Sunt confuz. Am spus deja că e ok, că poate să rămână la mine, dar sunt confuz. Nu știu ce simt și de ce o astfel de apropiere posibilă mă încurcă și mă tulbură. Îmi închipui cum ar fi să fie. Mai trece o săptămână. O să vin la tine zilele astea, cred că miercuri, îmi spune. Încerc să respir și să fiu c...

Eu acum sunt liber

Stă gol în fața mea. Gol și musculos. Fibra lângă fibră. Un David român, dotat și cu un zâmbet încurcat pe figură. "Vin la tine sa fac un duș?" m-a întrebat direct în weekend-ul petrecut deunăzi la Eforie Nord. Ne văzusem pentru un weekend pentru prima dată cu mai bine de un an în urmă. "Ești primul meu crash pe Instagram și vreau să te cunosc." Și cu un an în urmă era la fel de direct în ceea ce își dorea. Am făcut cinat împreună, am privit stelele noaptea pe plajă până târziu în noapte și ne-am sărutat până nu mai simțeam gustul dulce al buzelor. Ne-am regulat și ne-am mângâiat. Ne-am mângâiat și ne-am regulat. Deși știam că el nu este potrivit pentru mine, am plecat tulburat rău de la mare. Câteva săptămâni bune. Confuz. Pentru că nu mai cunoscusem niciodată pe cineva cu un trup atât de perfect. Cu un zâmbet atât de cald. Dezastru. "Vin la tine sa fac un duș?" Dușul a rămas pentru la sfârșit abia când trupurile au fost satisfăcute de pasiunea brutală a ...

Gasind ceva care nu este deloc ceea ce caut

 Nu am mai scris demult. Nu am mai publicat nimic de cand am aflat ca a murit. Nu am crezut ca el era asa de important pentru mine, dar de fapt a fost foarte important. Si mi-a fost foarte greu cand am aflat ca nu mai e. Luni de zile am fost dat peste cap. Suna banal, dar cu el m-am sarutat cu pasiune in timp ce faceam sex. Asa, cu adevarat. Zambea tot timpul. Era fantastic de optimist. Cu restul... nu pot sa ma sarut. Sau poate nu vreau. Poate parea banal. Dar pentru mine este important. De fapt... Nici cu el la inceput nu m-am sarutat. Apoi ceva s-a schimbat. Se vedea ca abia astepta sa ne revedem. Zambea tot timpul. Cred ca incepeam sa ma indragostesc. Zambea tot timpul. Nu aveam scapare. Tu cauti doar sex, imi zice deunazi un amic. De ce nu te saruti cu cei care faci sex? Esti cam superficial. Nu stiu, uneori m-am intrebat singur acest lucru. Simt ca desi partida este foarte intensa, nu ajunge acolo. Acolo, la nivelul la care conteaza. Saruti, ma intreaba un profil. Saruti, ma ...

Un om bun

Salut SuperEroule! Așa mi-a spus ultima dată când ne-am auzit la telefon. Am discutat banalități despre plimbarea lui la Berlin, despre ultima poză pusă de mine pe Instagram. Ne vedeam de câteva luni și ne-am întâlnit poate nici de zece ori. Nu eram în relație, dar îmi citea blogul cu plăcere și îmi urmărea aproape fiecare postare pe Instagram sau pe Facebook. Dar de fiecare dată când unul dintre noi era plecat din localitate, imediat dupa ce reveneam în oraș ne întâlneam și ne petreceam ore și ore împreună - 99% din timp dezbrăcați. Dar știam că nu suntem compatibili pentru o relație și cred că o știa și el. Era recent divorțat și la 42 de ani viața lui abia începea. Deja nu mai stiam nimic de el de câteva zile, de aproape o săptămână și mă gândeam că e poate foarte ocupat. Apoi am aflat întâmplător de pe Facebook că... A murit. Nu știu - un accident de mașină, un atac de inimă sau un atac cerebral. Nu știu. Ceva instantaneu. Era un om extrem de zâmbitor și de solar. Avea întotdeauna ...

Nu stiu daca, nu stiu cum, nu stiu unde

 M-am oprit sa fac o poză. Luna aproape plină strălucea pierdută în oglinda lacului - m-a atras imediat ca un magnet. Limpede si neagră, apa creea o reflexie perfecta. Magic. O prietenă mi-a spus o dată, demult, văzând poze făcute de mine: Cine face fotografii la lună, este un romantic incurabil. Vorbele ei mi-au rămas întipărite pentru totdeauna în minte pentru că m-am regăsit perfect în ele. Deși nu aș vrea. E greu să fii romantic. Și de asta ascund chestia asta cât pot de tare. Dar sunt unele perioade cand e mai puternică decât mine. Mult prea puternică. Mă sui din nou pe bicicletă. Nu am mai ieșit pe biclă de mai multe săptămâni. Sunt bucuros. Aleea șerpuiește pe lângă lacul tăcut, iar lumina lunii mă urmărește. Sub raza puternică a lanternelor bicicletei, se găsesc deodată, după o curbă, un cuplu de băieți care se țineau de mână în întuneric. Speriate, timide, mâinile lor se despart, parcă regretând. O fracțiune de secundă și cei doi rămân în urmă. Mâinile lor se vor găsi din ...