marți, 27 decembrie 2016

Durerea aproape a trecut. A rămas liniștea

A trecut şi Crăciunul ăsta.

Mai bine și mai nedureros decât mă așteptam să fie. Am în minte imaginea trimisă de el anul trecut pe WhatApp în seara de Ajun. O masă superb aranjată. Bunătăți. Un brad frumos. O lampă cu picior care aruncă o lumină galbenă și umbre de mister.
Și îmi spune că e un loc la masă pentru mine. În momentul ăla urlu cum nu am urlat niciodată. Animalic. Rănit. De durere. Că nu pot fi acolo. Lângă el, acolo, în imaginea aceea perfectă.
Prietenul meu cu care vorbeam la telefon exact atunci se sperie. Nu știe ce să îmi facă. Nu poate să înțeleagă. Nici eu nu pot să înțeleg. Poate.

Perioada asta de sărbători e tare nenorocită. În general, nu suntem chiar aproape de de familiile noastre din cauza orientării sexuale sau suntem chiar cu ei la masă, dar departe de fapt, neasumați, ascunși într-o heterosexualitate ce ne este de fapt străină.
Și de peste tot suntem bombardați de imagini cu familii fericite, cadouri strălucitoare și zâmbete largi. Și ne e greu.
Și atunci visăm. Visăm iubitul perfect care să ne scoată perfect din rahatul perfect de depresie în care ne aflăm. Aşa că am visat și eu.
Am visat că chiar voi ajunge în imaginea aceea. Și am urlat animalic pentru că fiecare fibră din corpul meu îmi spunea că e o iluzie. Că nu voi fi niciodată lângă el. La masă. Zambindu-ne. Sărutându-se lângă brad.

Așa că anul acesta am refuzat să mai visez de sărbători. Am luat lucrurile așa cum sunt. Nu am mai cerut altora să fie așa cum îmi închipuiam că trebuie să fie. Cum de fapt nu pot să fie.
Și oamenii de aproape au fost incapabili să lupte pentru mine. Blocați poate de propriile vise, dureri și neputințe.
Și culmea e că altcineva, aflat de la aceeiași 1200 de km distanță, îmi spune că se gândește la mine. Des.

Des. Nu știu ce înseamnă asta. Când se bagă la somn? Când se trezește dimineața cu o erecție în pijamale? Când este singur și obosit? Mi-ar plăcea să poată face ceva legat de asta. Dar cine ştie?

Refuz să mai rog. Să mai cer. Refuz să mai cer ca celălalt să facă ceea ce cred eu că ne-ar aduce împreună.

Ştiu. Anul trecut m-am îndrăgostit de un om care întruchipa la perfecție idealul meu de frumusețe masculină, care a fost capabil în 10 nopți să facă tot ce trebuie pentru ca eu să mă îndrăgostesc nebunește de el.
Și apoi mi-a trimis o poză de Crăciun perfectă. Pentru ca eu să visez în continuare. Poate că în acel moment era convins că eu chiar ar trebui să fiu acolo.
Mda. Așa de convins că la sfârșitul lui ianuarie printre ezitări și alte ezitări să îmi spună că nu poate fi cel ce cred eu că este.

Săptămâni de nopți au trecut fără somn. Luni întregi în care vedeam în fața ochilor pozele lui și poza de Crăciun. Aievea. Eram ca un zombie care zâmbește celor din jur. Și care e gol pe dinăuntru. Pentru că pierdusem visul.

Iubirile neîmplinite, neconsumate, neuzate ne dor cel mai mult pentru că de fapt se termină înainte să fi început. Pentru că nu am apucat să le stricăm în fiecare zi cu uzura zilnică.

SI PENTRU CA SUNT PERFECTE, IUBIRILE NEÎMPLINITE NE DOR PERFECT.

Mi-a luat foarte mult să ajung la linia de plutire.
Aproape un an de zile.
Și trei vizite la Roma.
Unde de fiecare dată am plâns.
Zguduit.
Fiecare colț de stradă îmi aducea aminte de serile și noptile petrecute împreună.
Perfecte.
Dar totuşi cu fiecare vizită mă simțeam mai eliberat.
Mai stăpân pe mine.
Mai puțin ancorat în vis.
De fapt ar trebui să fiu mulțumit.
Nu cred că am avut vreodată o poveste de dragoste mai frumoasă.
Nu cred că am văzut vreodată o poză mai frumoasă cu masa de Ajun.

Acum toate pozele lui se află într-un folder.
Pe care nu am curajul să îl deschid.
Pozele vor rămâne în acel dosar până ce se vor fi golit de substanță.
Nu mă grăbesc.
Sunt mai bine.
Şi totuşi încă îmi aduc aminte fața lui fără să trebuiască să revăd pozele.
Şi ce dacă.
Doar că ele nu mai sunt color.
Sunt doar alb-negru.
Ca și cum ar fi vorba de ... 
Liniște și durere.

Durerea aproape a trecut.
A rămas liniștea.

miercuri, 28 septembrie 2016

Mirosul verii

     Calc haine. Calc tricourile de vară. Tricourile cu care am fost în vacanţă la Roma. În unele parcă simt mirosul verii. Mirosul apei sărate. Mirosul brizei care te încinge şi te răcoreşte totodată. Se simte puternic. Mai trag o dată aroma asta în piept.
     Se simte mirosul nopţii calde de la 4 dimineaţa când obosit mă întorceam spre hotel. Simt mirosul nopţilor târzii în care mă delectam cu o bere pe GayStreet. Parcă încă aud rumoarea celor care umpleau pur şi simplu o stradă cu exuberanţa lor. 
    Simt mirosul aerului care gonea intens pe lângă mine când am urcat pentru prima dată în viaţă pe un scuter. Ating parcă spatele lui musculos, dar totodată fin, de care mă ţineam cu toate puterile ca nu cumva să mă piardă pe drum. Uneori mă sufocam şi îl strângeam prea tare. Dar nu spunea nimic. Se mulţumea să mă încurajeze şi să mă mângâie pe coapsă. 
   
     Respir adânc.
     Încă calc.
   
   Şi simt încă o dată, până în străfunduri, mirosul asfinţitului aşteptat pe nisip pentru ca soarele să mai moară încă o zi.

marți, 17 mai 2016

Zâmbesc deja

     Hmmm... Mai sunt trei saptămâni. Până mă întorc la Roma. Va fi o mare diferenţă. De data asta nu mă va aştepta nimeni. Ca acum câteva luni. Cu toate astea sunt foarte nerăbdător.
     În ianuarie, am fost de ziua lui. Vor fi trecute exact 5 luni. În ziua plecării, pe o stradă anonimă m-a sărutat, curajos, direct pe buze. " Un sărut care trebuia să se fi întâmplat mai demult", mi-a şoptit. Am plecat spre metrou tulburat. Cu gustul sărutului încă pe buze. M-am întors şi m-am uitat în spate. El se îndepărta, pierzându-se treptat în lumea de pe trotuar. Nu s-a întors. Cred că avea lacrimi în ochi. Ca şi mine.
     Acum Roma este un tablou fără imagine, o pânză nudă pe care se poate picta orice. Oricine.

     Am visat odată că am ieşit din hotel iar el era vis-a-vis. Privindu-mă. Zâmbind.
     Sunt un prost.
     
     Dar voi zâmbi din nou. Pentru mine. Voi zâmbi pentru că voi fi în oraşul pe care îl ador. De unde nu aş mai pleca vreodată. Cel mai romantic oraş.
     Şi am să îmi aduc aminte de săruturile care se întâmplă la patru dimineaţa. Când zorii zilei aleargă peste stele. 

     Zâmbesc deja.

miercuri, 3 februarie 2016

Doar o pauză fără importanţă

Mă întreabă ce am mai făcut de cand nu ne-am mai văzut.
Probabil că de vreun an.
Mă întreabă cum de încă sunt singur.
Iar eu nu ştiu ce să îi spun.
Îi spun că am avut o relaţie de jumătate de an.
Spun adevarul?
Mint?
Probabil ambele.
Mă întreabă în continuare.
Cum arată, mă întreabă.
Tac.
Deschid pozele din calculator de astă vară.
EL îmi zâmbeşte din toate pozele şi mă priveşte cu mult drag.
Sau aşa cred eu.
Credeam.
Ştiu.
Aşa era.
Acum inima se zbate în piept ca într-o cuşcă din care vrea să scape...
 Pentru o secundă.
Apoi.
Sunt amorţit.
Linişte.
Nu mai simt nimic.
Pozele nu mai trezesc nimic.
Parcă fac parte din viaţa altcuiva.
Un străin.
Sau mă prefac că e aşa.
Sexul vine ca o continuare.
Inutilă.
După 15 secunde de la final, senzaţiile îşi pierd orice importanţă.
Pleacă.
Mă întorc la treabă.
Doar o pauză fără importanţă.

joi, 12 noiembrie 2015

Am 43 de ani

     Am 43 de ani. Cu ceva, mai mulţi ani în urmă, credeam că vârsta asta este uriaşă. Că la vârsta asta ajungi să fii un moş, insensibil şi bătrân. Care nu mai poate face nimic în viaţă, care nu mai poate simţi nimic.
     Ei bine, m-am înşelat. Încă pot simţi viaţa ca acum 20 de ani cand m-am îndragostit pentru prima dată de un bărbat şi mi-am dat seama că doresc să fiu alături de un bărbat. Că sunt gay.
     Sunt fericit că sunt sănătos, sunt independent financiar, Îi am alături de mine şi pe părinţii mei deosebiţi. Am şi nişte prieteni minunaţi. Minunaţi de numeroşi. Mai numeroşi decat m-aş fi aşteptat. Fără de care viaţa mi-ar fi cu adevărat pustie.
     Şi cel mai important este că deşi am 43 de ani mă pot încă îndrăgosti nebuneşte un alt bărbat. Atât de tare încât aş fugi pe jos 1300 de km să fiu în braţele lui în seara asta.
     
     Sau în seara în care aş reuşi să ajung. Alergând.
    
    Dar nu o pot face. Mi-a spus că mă iubeşte. Plângând. Dar nu plângând de fericire. Ci de neputinţă. De frică. De groază de durere, suferinţă şi frică de eşec. Sentimente umane de altfel. Care ne fac să ne simţim în viaţă. La fel ca şi sentimentul de dragoste.
     Şi stiu că încă mă pot îndrăgosti. Doar că nu am găsit încă persoana pe care să o pot iubi aşa cum o merită. Aşa cum eu o merit.
     Am 43 de ani. Şi sunt îndrăgostit de dragoste.
     

marți, 3 noiembrie 2015

Aș vrea să fiu altundeva

     A trecut un weekend minunat dar și dureros de scurt. O superbă succesiune de sărutări și îmbrățișări furate pe stradă, penetrări profunde și perverse, somn îmbrățișați și respirații respirate unul de la altul, filme savurate împreună plimbări prin Orașul Etern și multe bunătăți înghițite pe nerăsuflate.

72 de ore minunate întretăiate de spaime și frustrări.
Acum am revenit la București. Aș putea să spun: am revenit acasă. Dar parcă aș vrea să fie altundeva. Acolo unde este el.


Nu pot să scriu: acasă.

Sunt mai liniștit decât am plecat. Sunt bine. Dar temeri sunt. Parcă realizez și mai clar cât este de greu este să se întâmple ce mi-ar place să se întâmple.

Linistea asta mă neliniștește.

Nu este suficient să fii îndrăgostit. Este nevoie de timp, de atenție și de interes. Este nevoie de foarte multe. Este nevoie de timp. Mi-a spus că ne vom revedea, că își dorește asta. Dar nu știu încă când va fi asta. Sfârșitul lui decembrie sau în ianuarie. Este nevoie de timp. Nerăbdarea arde din liniște.

Aș vrea să fiu altundeva. Unde este el.

luni, 7 septembrie 2015

Lacrima

     Mai sunt două zile până la ziua mea. Ne-am cunoscut aseară şi după o noapte dormită împreună a vrut să vină cu mine la prima zi de plajă. E vară. E soare. E cald. E Italia. E Roma. Suntem goi, aproape îmbrăţişaţi. El stă pe spate. Îl privesc şi îmi este foarte greu să îmi iau ochii de la el. Ochii lui mă facinează. Barba lui mă excită. Pielea lui mă atrage.
     Deşi stăm sub umbrelă, soarele este puternic. O lacrimă i se iveşte la un ochi. Timidă. Neştiind încotro să o apuce.
     Mă aplec uşor peste el. Îi ating lacrima cu limba. Este un pic sărată. Este un pic EL. Ling lacrima înainte ca ea să îi fugă pe obraz.
    Se uită uimit la mine. Mă priveşte încântat. Sunt fericit.

    Eu m-am topit ca şi lacrima lui.
    Sunt îndrăgostit.

luni, 29 iunie 2015

Valentino, Valentino

     Se uită în zare şi fredonează încet "Valentino, Valentino". E o melodie din Israel de acum mulţi ani. Dar lui i-a plăcut întotdeauna. Acum stăm pe iarbă în parcul Izvor. Spune că Valentino a fost un mare cuceritor. Ca mine. Eu mă uit în ochii lui şi îmi dau seama că nimeni, niciodată nu a cântat numele meu. Îi place mult să cânte. Şi o face destul de bine.
     Ori este subţirel, dar musculos. Brunet cu multe fire blonde închis. La fel şi în barba foarte scurtă care îi încadrează perfect faţa. Perfectă.
     Cu o zi înainte am stat întinşi pe iarba de la Palatul Mogoşoaia şi am şocat un pic un cuplu hetero când ne-am sărutat brusc. De fapt, eu l-am surprins. Iar el m-a atins uşor cu limba. Nu vroia să mă opresc.
     Se uită foarte mult în ochii mei iar privirea lui mă tulbură. Îl privesc şi eu la fel de intens, dar nu la fel de sigur pe mine.
Nu avem decât două după amieze la dispoziţie.
     Bem o cafea la Origo. La masă îmi las mâna să se odihnească pe a lui. Ne ţinem uşor de mână fără să ne pese. Mă simt într-un tunel. Absorbit de ochii lui căprui. Pe stradă mă atingea, provocându-mă. I-am spus să nu mă mai atingă, că îl voi săruta. Şi nu o să îmi pese cine ne vede. Bine înţeles că am ajuns să îl sărut. Din nou.
Acum îi este foame. Eu îi propun să mergem să mâncăm o bucată de pizza autentică. Mă întreabă dacă o putem lua cu noi. Şi să mâncăm la mine acasa.
     Deja era a doua oară. Chiar îmi place cum gândeşte.
...
     Stăm lipiţi. Calzi. Uzi. Epuizaţi. Obosiţi, Fericiţi. Mă sărută uşor pe gât. Pe buze. Tot timpul m-a fixat cu privirea aia lui intensă. Magnetică. Eram ca o pradă în capcană. Şi nu doream să scap.
Încă îmbrăţişaţi îngână uşor; "Valentino, Valentino". Mă strânge tare în braţe ca şi cum ar dori să redevenim un singur corp. Ca mai înainte.
...
     Au fost cele mai intense două zile pe care le-am trăit vreodată. Sunt fericit. Sunt trist. Ba nu, sunt fericit.
...
     Sunt fericit. 

vineri, 17 aprilie 2015

Dar sunt sincer

    Eu nu am să uit niciodată să fiu eu. Nu am să uit niciodată să zâmbesc.
    Sau cum e să suferi.
    Nu am să uit niciodată să îmi ajut prietenii şi cum să fiu lângă ei când au nevoie de un zâmbet sau de o încurajare.
    Nu am să uit niciodată să merg pe bicicletă sau pe patine. Sau pe role.
    Sau cum este să stai întins pe iarbă şi să priveşti cerul albastru. Să râd descătuşat şi liber.
    Sau cum este să iubeşti marea.
 
    Nu am să uit niciodată cum este să săruţi cu pasiune. Sau cum să simţi că te îndrăgosteşti. Da, este uşor să îţi creezi ziduri şi să crezi că ele te apără perfect de suferinţă. Sau de ratare.
    Am şi eu zidurile mele. Dar nu în ceea ce priveşte dragostea. Sau prietenia. Oricât am încercat nu am reuşit niciodată să fiu jumătate de prieten. Sau jumătate de iubit.
     Jumătatea aia sigură.
     Jumătatea care te duce pe vârf şi care de fapt ascunde un mare gol în înterior.
     Eu încerc să dau totul aşa cum sunt.
     Ştiu.
     Nu sunt perfect.
     Dar sunt sincer.

sâmbătă, 28 februarie 2015

Lampa de dincolo

     Am aprins lampa dincolo. Pur și simplu, am aprins-o. Are o lumină galbenă, caldă. O aruncă în sus direct pe tavan, zici că e o făclie. Nu prea o aprind de obicei. Camera de alături este doar biroul meu unde lucrez. Și doar atât.
    Acum lumina galbenă mi-a adus o căldură în suflet. Brusc. Simțeam cumva camera în mine. Caldă. Și casa parcă mai mare. Și nu m-am simțit singur. Era camera în care stătea el cea mai multă parte din zi. Și din noapte.
     Acum a trecut aproape un an de la despărțire. În tot acest timp, lampa a rămas neaprinsă. Nu a avut de ce să fie aprinsă. Nici acum nu ar avea de ce să fie aprinsă. Dar cu toate astea o voi aprinde. E bine când îți aduci aminte de lucrurile frumoase. Dar e esențial să nu uit lucrurile rele care m-au făcut să sufăr. Și să nu repet greșelile trecutului.
    În seara asta am aprins din nou lampa. Cercul galben de lumină mă duce cu gândul la soarele pe care îl iubesc.
    Damn, vine primăvara.

vineri, 6 februarie 2015

Ceea ce mi-a prescris doctorul

     Iese din baie agitat, încă respirând greu. E atletic, chelios şi cu un pic de barbă. Reţeta perfectă, pe care o poate prescrie orice doctor pentru un suferind ca mine.
     Se întinde alături de mine şi corpurile noastre se împleticesc. Obosite. Satisfăcute. Mă sărută pe gură uşor. Apoi îşi odihneşte capul pe pieptul meu iar buzele parcă mă sărută în continuare pe sfârc. Îi simt respiraţia caldă. Respiră greu.
     De patru ani mă tot întreb cum să fac să îl întâlnesc. Desigur, undeva trebuie să fie un clenci. Nimic nu este aşa de bun pe cât pare.
    Toţii tipii buni ori sunt luaţi ori sunt heterosexuali. El sigur nu e hetero. Damn !

miercuri, 31 decembrie 2014

Riding down the 2014 boulevard...

     Ultima zi al anului. Incredibil. Nu privesc înapoi cu mânie, așa cum spune titlul filmului. 2014 a  trecut repede, învolburat.
     Am încheiat o relație. M-am schimbat. Am slăbit destul de mult. Am alergat pe bicicletă la viteză maximă 2000 de km încercând să îmi ajung din urmă visele și să mă liniștesc. Ba chiar m-am îndrăgostit de un biciclist. Am petrecut serile de vară cu el admirând stelele din iarbă, îmbrățișat. Am simțit lucruri care nu credeam că se mai pot întâmpla. Sau pe care poate nu le mai merit. Și am plecat la Roma. Și când am revenit nu mai eram de unde plecasem. Supărat pe toți și pe toate, am făcut sex până când acest lucru nu a mai însemnat nimic. Chiar nimic.
     Cicatricile depresiei. Sunt ca un scut. Acum înțeleg că e ok să văd 500 de profile online care să nu îmi spună nimic. Și că pot exista 500 de persoane care să nu mă găsească interesant. Sau pe gustul lor. Frustrant de real.
     Văd acum greșeli pe care le-am făcut încercând prea tare să nu fiu singur. Poate că pe unele dintre ele le voi face din nou. Dar dacă măcar pe o parte dintre ele nu le voi repeta.... Atunci înseamnă că 2014 nu a trecut în van. 
     Sunt mai puternic. A fost chiar un an bun. Ce urmează?

miercuri, 27 august 2014

Sunt bine, dar...

     Ești frumos, îmi șoptește privindu-mă în ochi, după care ia o înghițitură mare din limonada cu rodie. Eu rămân surprins. Cuvintele lui au picat pe neașteptate. Nu știu ce să îi răspund. Beau și eu. Zâmbesc și îl invit la mine.

     Acum îmi odihnesc capul pe coapsa lui. Musculoasă și incitantă. Stă ud de sudoare și respiră adânc. E deja epuizat. Corpurile noastre s-au tăvălit deja de două ori încercând să ajungă unul singur. Corpul Perfect. Dar cum perfecțiunea nu există, au trebuit la un moment dat să se separe lăsând în urmă transpirație, spermă și urme violente pe piele.

     Ești extraordinar. Îmi spune acum parcă cu mai mult curaj. Zâmbesc.

    Eu am simțit totul. Fiecare mângâiere, fiecare sărut sau mușcătură. Am auzit fiecare geamăt. Am simțit fiecare contracție a orgasmului eliberator. 
     Sunt bine,  dar... Aș vrea să SIMT ceva. Sunt un prost.

luni, 4 august 2014

Uite așa, cam cât o ...

     Eh. Just sex. Just sex friends.
 
     La chestii mai adânci de un organ nu se mai bagă nimeni în ziua de azi. Și deși la unii respectiva dotare e mai lungă, la alții e mai scurtă, dar tot despre o p*lă vorbim.
     Dar bună și aia. Înţeleg motivele. Apreciez sinceritatea. Sinceritatea asta e o chestie rară în zilele noastre.

     Și merg mai departe.

marți, 29 iulie 2014

Miros de noapte

     Stăm întinși pe iarbă. Suntem în parcul Izvor și e trecut bine de ora 12. Stăm pe spate şi privim cerul plin de stele. Ele pâlpâie ușor,  parcă în vânt. Nu mă mai satur să mă uit în sus. Au trecut mulți ani de când nu am mai privit cerul din poziția asta. Iar acum, mirosul de iarbă și de noapte de vară e copleșitor. Orașul zumzăie departe, nebăgat în seamă.

     A coborât de pe bicicleta de care nu se desparte și acum s-a descălțat ca să simtă iarba sub tălpi. Suntem tolăniți în spatele unei coline și povestim despre orice. El mai tot timpul zâmbește. Vorbește și zâmbește. Are o energie și o pasiune de viață molipsitoare. Se întinde leneș, obosit după o zi plină. Tălpile lui goale mă ating pe picioare și se încolăcesc ca într-o menghină. Plăcută. Îi simt căldura corpului. Aproape îmbrățișați în iarbă.

     E târziu, dar nu îmi pasă. E noapte aproape magică. Suntem singuri, învăluiți în mirosul nopții de vară în mijlocul unui oraș ce a uitat de noi.

     Aș vrea să nu se mai facă niciodată dimineață.

sâmbătă, 14 iunie 2014

Jumătate de vis

     Stau cu geamul larg deschis. Liniștea de afară năvălește în cameră. Neagră. Acum liniște și în cameră. Doar lumina roșie a lămpii de la capul patului încearcă să lumineze colțurile camerei.
    Da, fluidele au fost expulzate în sincron. Pielea parcă încă miroase a transpirație și spermă, în ciuda dușului de după. Atingerile se simt încă. Un trup tare și tânăr. Pasiune în sărut. Pasiune în penetrare. Trupul e epuizat. Mintea se eliberează visând,  iar visul amestecă realitatea.
     Visez acum pe jumătate treaz.

duminică, 1 iunie 2014

Shakirele noastre de sâmbăta seara

   Am ieșit în seara asta în singurul club gay rămas deschis în București. Din nou, singurul. Nu știu cum se face dar dacă există două ori chiar trei cluburi gay deschise simultan, acestea nu rezistă prea mult timp în paralel.

   De fapt, cred că știu. În aceste locante, odată intrat fiind, zici că ai nimerit la un fervent concurs de frumusețe.  La care participă niște băieți pensați la maxim, cu haine sclipitoare și care sunt îmbrăcați destul de androgin. Nu, nu sunt veniți să agațe efectiv. Doar stau în ciurde și agățându-se unul de altul încearcă să își demonstreze reciproc feminitatea. Și când le reușește asta,  sunt perfect satisfăcuți. Printre aceste personaje îndoielnic masculine, mai zărești și altceva. Aceștia par ușor nelalocul lor, deși încearcă să se încadreze în atmosferă.

   Ceea ce se pare că nu se reușește a se înțelege de către cei care au astfel de locații este faptul că mai sunt și altfel de gay. Cei care nu sunt atrași de acești băieţi pretendenți la titlul de cea mai bună fată. Sau cu cel mai frumos botic. Acestora nu le vine să iasă în locații unde estrogenul fals se consumă în sticle de bere sau în cocteiluri cu picior. Poate că oferind altceva decât muzică din playlist-ul Zu, clientela ar fi diferită. Cu puţină răbdare un altfel de public gay s-ar putea coagula. Cine știe,  poate că cei de prin Ibiza, Olanda, Germania, Franța sau Italia s-ar putea să aibă habar despre asta.

   Sincer. M-aș duce la un club unde bărbații sunt bărbați chiar dacă preferă să iubească fesele musculoase ale unui alt bărbat. Unde nu cât de des sau cât de sus dai din cur este criteriul care atrage.
Ah, așa ceva nu există în București.

  Poate m-aș duce într-o cafenea unde aș putea cunoaște oameni noi - gay ca și mine. Un zâmbet şi discuţia ar putea începe.
Ah, stai, așa ceva nu există în București.

   Sau poate, atunci când hormonii dau năvală, m-aș duce la o saună sau ceva club de sex. Acolo unde poți penetra sau fi penetrat. Acolo unde transpirația și dorințele sexuale se consumă. Unde numai gemetele se aud în semiîntuneric. 
Ah,  am uitat, așa ceva nu există în București. 

   O capitală a păpușilor cu pulă, mândre la maxim de sânii inexistenți, pensate, sclipicioase, efeminate şi cu fericiri superficiale. Toate surori mai tinere ale Shakirei, maestre în chatul de pe GayRomeo. 

joi, 1 mai 2014

Aş vrea să văd marea

     De câteva zile sunt tot mai tulburat. Tot mai neliniştit. De îndată ce trece de ora unu noaptea nu mai îmi găsesc liniştea. Mă frământ şi mă răsucesc pe toate părţile, la fel cum sunt de răsucite în mintea mea: gândurile. Nu reuşesc să adorm decât când aud marea. Ascult şi în cele din urmă reuşesc să adorm. E singurul lucru care mă linişteşte. Uneori se face spre 4 dimineaţa.
     Am senzaţia unui vis. Parcă m-am culcat acum aproape doi ani şi mă trezesc acum transpirat şi angoasat. Doar că. În acelaşi loc. Nu sunt sigur pe mine, nu ştiu ce se va întâmpla cu mine. Sunt frustrat. Sunt furios.
     Sunt furios că am putut crede că pot fi fericit. Sunt aşa de furios că am încercat să fiu prietenul pe care el şi l-ar fi dorit. Şi cu toate astea relaţia a eşuat lamentabil. Atunci mă gândeam continuu cum să nu fac nici o greşeală. O greşeală nouă sau una dintr-o relaţie anterioară. Şi tot degeaba. Singura consolare este că am făcut tot ce trebuia. Poate chiar mai mult decât ar fi trebuit. Sau meritat. Dar eu nu pot fi prietenul cuiva - cu jumătate de măsură. Nu pot fi iubitul cu jumătate de măsură. Poate aici greşesc.
     Acum am ajuns din nou în poiana albastră unde poţi găsi rapid sex. Status: Sex. Şi prieteni care caută de fapt doar sex. Şi tipi doritori de relaţie. Sexuală. Unde unii se vând pe un pachet de ţigări şi o bere sau pe nişte bani de un taxi. Iezii albaştri sunt ieftini şi aproape autosuficienţi. Şi care s-ar penetra cu oricine atâta timp cât totul este discret. Sau foarte discret. Da şi m-am. De mai multe ori.
     Sunt la o răspântie. Pe o câmpie. Iar munţii sunt departe, iar eu sunt obosit. Şi ştiu că Băiatul Morgana este doar o iluzie. Şi mai ştiu că în momentul asta nu sunt pregătit să o iau de la capăt. Iar faptul că înţeleg aproape dureros că intensitatea unor emoţii sau sentimente nu garantează niciodată nimic, mă zdruncină din temelii.
     Şi acum e aproape 3. Aştept lumina zilei ca să am din nou putere. Şi cerul senin.

     Aş vrea să văd marea.

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Raza de lumină

     E blond. E uşor roşcat. O idee mai mic decât mine, ca înălţime. Nu mă pot opri să nu mă uit la firele din barba lui. Firele din jurul gurii mă fascinează. Parcă văd pe fiecare din aceste fire ca şi cum ar fi nişte fire de lumină. Ca un halou. Zâmbeşte. Zâmbeşte, în timp ce vorbim despre banalităţile zilei. Iar barba îi luminează buzele. Se apropie de mine şi mă atinge banal pe braţ. Gânduri turbate îmi trec prin cap.
     Suntem nişte străini care se conversează pe teme de afaceri. Nu afaceri de suflet. Ar fi fost bine să fie aşa! Şi alte gânduri turbate îmi trec prin cap.
     La naiba! Afară plouă şi totuşi el zâmbeşte. Am să îi zâmbesc şi eu!

marți, 28 ianuarie 2014

Limitele visului

     Abia acum parcă vălul se ridică. Abia acum simt că parcă pot privi cu coada ochiului la felul cum eram acum trei ani și în perioada care a urmat. De după despărţire. Parcă.

     Eu am fugit. Tot timpul am fugit. Am fugit de acasă, din cuibul cald al familiei mele, am fugit la Cluj, m-am îndrăgostit fulgerător, am fugit la Timișoara, am fugit la Slobozia, am fugit la Pisa, am fugit la Brașov, m-am îndrăgostit nebunește, am fugit la Viena, am fugit la Nisipurile de Aur.. Hm... Acolo, într-o noapte de mai, a fost singura dată în viață când am făcut sex în timp ce în întunericul camerei lacrimile îmi șiroiau pe obraz. Fără să le pot opri. Există oare o bucurie tristă? O prietenă bună, meșteră în ale sufletului mi-a spus că era... Visam la o tandrețe imposibilă, iar asta făcea ca inconștient... Şi nu mă puteam controla.

     La dracu! E dureros să vezi limitele visului.

    Am fugit de realitate, visând să îmi întâlnesc jumătatea pe care o credeam lipsă. Căutând acea tandrețe sinceră și completă. Ideală. Acum nu mai știu. Acum este o liniște pe care o resimt confortabilă, dar ciudată. Aș vrea să visez, dar nu pot. Mă simt ca un titirez în plină viteză.

     De ce am sentimentul că mă trezesc dintr-un vis, adânc, unde încercam să visez visul perfect?

duminică, 1 decembrie 2013

Prima oră de Decembrie

     Azi e prima zi a lui Decembrie. Este prima oră de Decembrie. Luna cadourilor şi a lui Moş Crăciun. Luna tumbelor prin zăpadă, a obrajilor roşii şi a sărutărilor îngheţate, dar totuşi fierbinţi.
     Dar ce faci când ai înainte o lună în care, cel puţin pentru moment, aceste lucruri nu par a deveni realitate? Încă de mici suntem condiţionaţi să credem că Decembrie este luna magică în care visele chiar pot deveni realitate. Este luna în care basmul copilăriei încearcă să ne intre în viaţă, indiferent dacă credem asta sau nu. Noaptea de Crăciun. Cineva visează la cadouri, cineva visează la o seară caldă cu prietenii, cineva visează la o seară tihnită alături de iubit tandru.
     Dar ce te faci când lucrurile astea nu există? Dar ce te faci când Făt Frumos nu există, sau dacă a existat vreodată nu mai e lângă tine?
     Trebuie să găseşti puterea de a te uita în interiorul sufletului şi să înfrunţi demonii verzi ai singurătăţii. Otrăviţi. Şi să mergi mai departe. Magia e în noi.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Tăcere

     Am revenit acasă din oraşul zgomotos. Casa era tăcută şi scufundată în întuneric. Contrastul era atât de mare că aproape îmi ţiuiau urechile. Am bâjbâit după întrerupător şi bineînţeles că am apăsat pe cel care de fapt nu mergea. Am mai ascultat liniştea casei în beznă preţ încă de o secundă. Ascultasem tot timpul muzică la căşti (ca de obicei de altfel) ca să nu aud zgomotul oraşului. Tăcerea casei m-a surprins.
     Azi i-am privit mâinile în timp ce împacheta ultimele lui bagaje pe care le mai avea la mine. I-am privit părul de pe dosul palmelor şi am privit venele prin care trecea sângele. Nu am regrete. I-am dat o a doua şansă pe care însă nu a ştiut să o joace până la capăt. A reuşit să piardă ce era mai de preţ în relaţia noastră, în orice relaţie - încrederea. Mâinile lui lucrau febril în timp ce aceeaşi tăcere era între noi. Îmi trimisese deja mai multe mesaje prin care îşi cerea şi scuze şi arăta că îi pare rău. Acum e prea târziu. Iubirea mea pentru el arsese deja până la capăt. Dădusem tot ce puteam să dau în acest un an şi trei luni.
     Un an şi trei luni. E oare mult? E oare puţin? Când treci de 40 de ani, aşa ca mine, timpul parcă e mai preţios cu fiecare secundă care trece. A fost frumos, dar între noi a fost şi prea multă tăcere. Prea multe secrete şi introversiuni. Prea multe drame şi tensiuni.
     Acum casa e goală şi tăcută. Mă simt bine. Am să o umplu cu gândurile mele.

luni, 10 iunie 2013

O bătălie numită Dragoste

     Da. Mă uit şi observ şi eu că este aproape un an de când nu am mai scris pe blog. Nu, nu am renunţat să scriu. Ba chiar am primit mesaje de încurajare să continui să public gândurile mele. Şi de câteva ori eram foarte aproape să o fac.
     Nu puteam. Aveam o bătălie de dus. Am regăsit după aproape doi ani un om cu care deşi am petrecut doar o oră împreună într-o noapte friguroasă m-a fascinat şi mi-a rămas agăţat în minte. De fiecare dată când ne întâlneam în club nu mă puteam să mă abţin să nu îl sorb din ochi. Parcă îl văd şi acum în lumina slabă din sală cum îmi arunca şi el ocheade. Eram lacom. Ei bine, acum un an căile noastre s-au reîntâlnit şi după vreo două luni de întâlniri şi seri pline de tandreţe am decis să încercăm să fim împreună.

     Acum totul s-a terminat. Îl iubesc şi acum pentru ce ar fi putut să fie ca persoană şi îl urăsc pentru că nu a reuşit să îşi depăşească gândurile şi problemele ce îl împiedicau să fie cu adevărat lângă mine.

duminică, 24 iunie 2012

Şi o iau de la capăt

      Trupuri. Unul mai atletic, sau unul slab, sau din contră unul mai solid şi musculos. Trupuri. Transpiraţie, gemete şi spermă. Trupuri. Ochi care se privesc. Trupuri care se încovoaie încercând să ajungă acolo unde nu vor ajunge niciodată. Acolo trupurile nu pot ajunge. Acolo doar sufletele potrivite unul cu celălat pot fi  împreună. Ochii se privesc, iar privirea rămâne la suprafaţa retinei. Nu atinge nimic şi nu trezeşte nimic înauntru. Nici măcar fantasmele nu există în realitatea pe care o stârneşte frecarea pielii noaste.
     Mă atinge şi nu simt nimic. Îl ating şi nu simt nimic. Suntem ca două trupuri învelite în nişte prezervative  invizibile menite să ne ferească de emoţii prea intense. Alt trup. O altă zi. Săruturile sunt sterile. Mecanice. Ne dezbrăcăm. Ne posedăm. Fără sa ne avem cu adevărat. Spermă.
    Nu vreau să simt nimic. Şi o iau de la capăt. Nu contează atâta timp cât nu simt nimic. Chiar îmi doresc ca celălalt să fie banal. E mai bine aşa. Să fie doar un alt trup gol lipit de trupul meu. Şi o iau de la capăt.
     

joi, 21 iunie 2012

De unde începe Dragostea

      Privesc înapoi. Acum fără mânie. Îi privesc fotografia pe care chiar eu am facut-o nu cu mult timp în urmă. E la fel de sexy aşa cum îl vedeam şi atunci prin ochiul aparatului de fotografiat. Dar culorile par să se fi şters brusc. Fotografia nu îl mai arată chiar aşa cum îl vedeam eu.
      Da, este sexy, dar limitat. Este sexy, dar unidimensional. Dimensiunile sale s-au redus la nişte amintiri despre nişte senzaţii. Senzaţii pe care de altfel poţi să le obţii cam cu oricine şi cam oricând dacă chiar vrei. Limitat în dorinţele lui, el a ajuns acum sa fie doar un refugiat într-un colţ al minţii mele. Nu a putut să ofere mai mult decât oferă 99% dintre cei cu care m-am întâlnit până acum. O tăvăleală seara, înainte de culcare.
     Dar vinovatul cel mai mare nu a fost el. Am fost eu. Eu am visat, deşi mintea, raţiunea îmi spunea să mă opresc. Am început să construiesc castele de nisip, uitând că baza este una efemeră. Am tânjit după afecţiune şi mângâieri şi chiar şi atunci când nu le primeam efectiv, eu le simţeam. Mi-am dorit amintiri frumoase. Eu mă vedeam în viitor, uitându-mă înapoi la ziua de azi petrecută alături de el cu bucurie. Straniu!
     De fapt, alături de el eram la fel de frumos ca şi el, la fel de tânăr ca şi el, la fel de inocent ca şi el. Ceea ce nu era deloc adevărat !

     Eu nu îl doream pe EL, eu doream să mă iubesc pe MINE.

luni, 4 iunie 2012

Aştept. Sunt singur

     Are pielea catifelată şi ciocolatie. Are ochii de culoarea castanei. Are o gură dulce, dulce. Are un corp musculos şi tandru. Mă înnebuneşte noaptea când se cuibăreşte în braţele mele mari şi îşi lipeşte tălpile de ale mele. Îmi place pieptul lui păros şi îi ating cu urechea sfârcul tare încercând să îi aud inima bătând. Zilele astea are inima agitată. Zilele astea am inima agitată.
     Are 24 de ani. Are multe de lămurit în adâncul sufletului. Trebuie să facă o călătorie în sine şi să afle acolo mai multe adevăruri despre sine şi despre ceea ce îşi doreşte de la viaţă. Vine un moment in care fiecare trebuie să decidă. Pentru el momentul a sosit.
     Eu nu pot face nimic, este o călătorie a sa, în sine şi pentru sine. Sufletul meu este aici, sfâşiat de durere. Sufletul lui este departe. Aş vrea să îl pot tine în braţe şi să îi opresc răsuflarea şi neliniştile cu un sărut. Sau mai multe. Astept. Sunt singur.

miercuri, 11 aprilie 2012

Sunt la marginea fericirii

     O ascult pe Lady Gaga cântând balada The Edge of Glory şi mă simt acolo, acolo pe margine. Melodia picură, o ascult şi realizez că în aceşti ultimi ani am uitat cum e să fii fericit.
     Da, am fost bucuros, am fost agitat, am fost grăbit, am fost necugetat, am fost orice, dar nu fericit. Am plecat şi am venit, am urmat sau am chemat la mine, negăsind însă ceea ce se pare ca ... caut. Am dat atentie, emoţii şi implicare. Am dat timp. Am dat mângâieri şi săruturi. Am dat sex. Am dat tot ce aveam. Uneori am senzaţia că dau, dau şi dau ... până peste puteri, că dau prea mult şi prea multe. Poate pentru că aş vrea să primesc tot la fel de multe?! Să fie o întrecere absurdă şi fără sens? Mă întreb.
     Şi apoi de unde începe fericirea? Unii se mulţumesc cu puţin, alţii au nevoie de foarte multe ca să fie fericiţi. Şi într-o seară, am realizat că lucrurile nu trebuie să fie complicate. Fericirea mea ar putea să înceapă cu surpriza sunetului soneriei care să îmi spună "Îmi lipseai şi am venit să te văd."

     Mă îndrept spre ... oriunde.
     Sunt la marginea fericirii.

sâmbătă, 18 februarie 2012

Ridică-te pe vârfuri, vreau să te sărut

     Am scris acum câteva zile la statusul de pe Romeo o chestie care mă frământă în ultimele zile. Scriam acolo " Uneori nu trebuie să cauţi pentru a găsi. Alteori găseşti şi cu toate astea, nu ai." Frustrarea mă macină.
     Am stat în braţele lui. Ne-am plimbat împreună. Ne-am uitat la filme împreună îmbrăţişaţi. Am sforăit lângă el şi cu toate astea nu m-a izgonit. Ba din contră, m-a strâns în braţe până la sufocare. Acum îmi vine din nou în minte un regret ... că nu am cedat impulsului meu de a-l săruta în noaptea de Revelion la Viena atunci când am trecut în noul an. Mi-am dorit să o fac şi nu am făcut-o.
     Acum ne despart ... eu ştiu ... vreo 9000 de km ??? Întâmplarea ne-a adus împreună şi viaţa ne-a despărţit. Nu sunt trist. Dar sunt cumva melancolic. Iubirile imposibile şi aventurile scurte sunt cele ideale, cică. Nu apucă să obosească protagoniştii. În aceste cazuri, totul e aşa cum ar trebui să fie. Dar uneori îţi doreşti să trăieşti povestea, pentru frumuseţea vieţii şi nu te interesează dacă totul se va sfârşi prost sau nu.
     Realizez că am trăit sfârşitul de an pe repede-înainte sărind mental peste perioadele când el nu era în Bucureşti. Mă uit în urmă şi văd că totul a trecut foarte repede.
     Acum sunt singur, dar nu sunt de-a dreptul singur. Aş vrea să îl strâng în braţe şi să îi şoptesc la ureche aşa cum îi sopteam deunăzi în glumă: Ridică-te pe vârfuri, vreau să te sărut !

marți, 29 noiembrie 2011

Tandreţe şi alte lucruri rare

      În întunericul din sală, mă ţine de mână, mă mângâie pe degete, îmi frământă pielea. Se apleacă spre mine şi îmi şopteşte la ureche: " Ce perniţe haioase ai la mâini!" în timp ce mă apasă în palmă.
      Are momente de tandreţe şi de joacă care mă cuceresc. E haios să descoperi la un tip de 39 de ani asemenea momente. Deja suntem la al doilea film. După primul film, ne-am oprit la el acasă. Deşi părea atât de tandru, am avut surpriza neplăcută să văd ca nu se sărută. Sexul a fost unul agresiv şi dominator; plăcut, dar lipsit de o intimitate prea bogată.
      Acum suntem la al doilea film, însă nu suntem singuri. Mai e cu noi cel mai bun prieten al lui aşa ca seara se încheie imediat după film.
      Este o excepţie. Am întâlnit băieţi tineri deschişi, haioşi şi spontani. Capabili de a se îndrăgosti. Am întâlnit bărbaţi copţi care nu mai pot să îşi dea şansa de a fi relaxaţi, spontani şi deschişi faţă de cei din jurul lor. Foarte rar am găsit un om de vârsta mea care să nu fie blazat în dragoste şi care să nu fie blocat în ciclul rutinei zilnice. Incapabili de dragoste în aparenţă.
      Îmi plac excepţiile, îmi plac surprizele. Aş vrea să îl revăd şi să îl sărut... măcar o dată.
Sunt ca un burete ce absoarbe tandreţe. Hai, ia-mă de mână!

duminică, 23 octombrie 2011

Scorţişoară, ghimbir, cardamom şi piper negru

     Mă sărută blând. Eu sunt aşezat într-un scaun confortabil de piele şi ne uităm la muzică pe Youtube. Lady Gaga la GayPride Roma 2011 - Edge of glory. Se apleacă peste spătarul scaunului înalt şi mă sărută. Mă sărută invers, dar cu toate acestea buzele lui se potrivesc perfect cu buzele mele.
     Are barba scurtă şi îngrijită. Puţin mai înalt decât mine. Brunet cu ochii albaştri. Şi un zâmbet limpede. Tatuat pe spate, tatuat pe braţ, hmm. Ceva în sufletul mei ticăie ca o bombă cu ceas. Bem un ceai foarte aromat, care parcă stârneşte emoţii în mine în loc să le calmeze. Scorţişoară, ghimbir, cardamom şi piper negru. Mă sărută puternic şi îl simt foarte aproape de mine.
     Mergem spre pat. Se aşează uşor peste mine şi mă sărută în continuare. Este acel tip pe care îl simţi aproape de suflet, dar pentru care trebuie să îţi strângi toată puterea să îi poţi da drumul mai apoi. Aş vrea să îi strig ce mult ma atrage. Tac.
     Acum după ce totul s-a consumat rămânem întinşi în pat şi mă sărută. Da, există se pare şi tipi din ăştia care ştiu să sărute după. Aş vrea să îi strig ce mult imi place de el. Îl muşc de buză. Sunt buzele mele pe care trebuie să le muşc ca să nu spun ce nu trebuie.
     Scorţişoară, ghimbir, cardamom şi piper negru.

luni, 10 octombrie 2011

Punct şi de la capăt

     Îmi spune: "Ştii am să îţi spun ceva ce nu am mai spus: îmi pare rău." Regretele lui vin însă prea târziu. Mult prea târziu. Ele ar fi trebuit să vină în primele zile de la plecarea sa intempestivă la Braşov. Într-o zi mi-a spus că nu mai poate suporta Bucureştiul şi că trebuie să plece. Atunci când aceste scuze încă mai contau.
      Trebuiau să fi venit atunci când nu adormeam decât la trei sau patru dimineaţa. Şi atunci când adormeam, visam tot felul de grozăvii. Coşmare. Trebuiau să vină atunci când vorbeam la telefon cel puţin de patru ori pe zi. Dar deşi am ascultat cu urechile şi sufletul deschise aceste vorbe nu au venit. Au venit prea târziu, mult prea târziu. Livorno e departe. Totul s-a schimbat. Eu ... m-am schimbat.
      Dar e bine. Deşi sunt din nou singur. Sunt mai tare.

marți, 31 mai 2011

August. Roma. Italia.

     Italia... Ador Italia. Cred ca am fost acolo de vreo opt ori si nu m-as satura sa revin. Ba chiar la un moment dat, impreuna cu ex-ul meu luam in considerare foarte serios optiunea de a ne muta definitiv acolo. Si inca nu ma las asa usor, ma impregnez cu italiana zilnic ascultand un radio online - DeeGay Radio Classic. Ba chiar majoritatea programelor instalate - inclusiv Windows 7 - sunt tot in italiana. Tara asta este infiltrata foarte tare in sufletul meu. La Roma ma simt acasa cum nu ma simt in nici un oras din Romania. Nici macar cand revin in Bucuresti dupa o plecare mai indelungata.
     Acum aproape un an ex-ul meu a decis sa emigreze chiar acolo. La cineva de pe acolo. Am crezut ca am sa ajung sa urasc tara asta. Am crezut ca am sa urasc orasul Roma. Simteam ca si cum imi rapeste un ideal si l-am invidiat pentru faptul ca a ajuns sa traiasca acolo si eu nu. Stiu, acest ideal nu exista, tara asta plina de soare si de miros de plante mediteraneene nu este raiul pe pamant. Au si ei problemele lor inclusiv cele legate de viata gay. Si totusi....
     In ultimele luni am cunoscut vreo 4 tipi care urmeaza sa plece acolo ori pe perioada verii ori sa emigreze acolo. Ultimul pe care l-am cunoscut - D - a plecat chiar azi spre Livorno, Italia pentru o perioada de doua - trei luni. Nu e la prima plecare. A fost si el de cinci sau sase ori. El a fost la munca iar eu in vacante. Nu se poate face comparatie.
     A fost tare greu sa il conduc la aeroport. Emotii vechi si noi s-au contopit azi in sufletul meu. Am revazut geamul unde l-am zarit pe ex-ul revenind dupa un weekend la Roma. Nu trecuse nici macar o saptamana de cand ma anuntase si eu inca nu vroiam sa sa accept realitatea. Si atunci m-am dus la aeroport si l-am vazut. Atunci sufletul meu a ars in lacrimi. A fost insa singura modalitate prin care puteam sa ma desprind. O terapie soc. Lacrimile mi se scurgeau fara incetare pana am ajuns inapoi in Rahova. Nu imi pasa de taximetrist. Chiar deloc.
     De atunci nu am revenit pe Baneasa. In schimb azi am revazut totul. Diferenta a constat in faptul ca azi D imi spunea ca nu vrea sa ma piarda si ca pleaca cu sufletul greu. Ca ar vrea ca sa apara o furtuna si zborul lui sa fie anulat. Sa doarma o noapte in bratele mele. Nu stiu ce se va intampla. Nu stiu daca deja exista un "Noi". Dar stiu ca in secret imi doream ca el sa nu fi plecat. Ma imbratiseaza stangaci si ma saruta pe gat. Se abtine cu greu sa nu ma sarute pe gura. Eu sunt o involburare de emotii. Ma stapanesc la fel de greu.
    In ultimele trei saptamani in sufletul meu era liniste. Nu mai simteam nevoia de a face sex cu tipi agatati de pe Romeo, nu ma mai simteam singur. Ma simteam mult mai echilibrat. Si acum... Figura asta de D se decide sa plece la munca in Italia. Ba chiar ma asteapta sa ii fac o vizita la Livorno. Sunt putin dezorientat. Ma plimb aiurea pe strazi cu orele incercand sa ma regasesc. Mi-e foarte greu sa revin acasa. Stau pe banca in parc. Ascult muzica la casti si privesc lumea care trece. Ma plimb. Role. Cinema. Orice.
     Ma uit la biletul de avion care sta la picioarele patului. 13-20 august. Roma.

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Vitamina C

      Este al treilea post. Despre nici un alt tip nu am scris mai mult de un post. Desi el imi spunea ca isi doreste sa nu ajunga pe blogul meu, uite ca a ajuns mai multe postari decat oricine. De fapt, acest post nu este despre el. Este despre mine. La fel ca toate celelalte postari. Incerc sa scriu despre mine si despre ce simt in mine cand intalnesc pe cineva sau ceva mai deosebit in viata mea.
     Am realizat - pentru a nu stiu cata oara - ca nu e suficient ca o persoana sa aiba calitatile care ma atrag sa iasa ceva serios. Iar ce a ramas in urma este un fel de vid. Simt o raceala interioara. Un fel de calm. Ma uit la profilele de pe Romeo cumva indiferent. Am scos optiunea de Relatie de pe profil. Apoi am pus-o la loc.
     Cred ca am trecut intr-o alta etapa a maturizarii mele tardive. Uitandu-ma inapoi realizez ca era suficient ca cineva sa imi fie pe plac si ca eu sa ii fiu pe plac si sa incep sa cred ca sunt indragostit. Poate ca eram.
     C era un tip cu care simteam ca m-as putea potrivi. Dar etapa vietii in care te afli este cruciala. Te poti potrivi cu cineva, dar acel cineva poate sa aiba alte prioritati decat persoana ta. C nu este in acea perioada in care am putea fi impreuna. Poate nu va fi niciodata. De fapt, dupa o singura luna in care am vorbit si ne-am vazut - acum am ajuns din nou, straini. Aproape. Probabil daca as suna mi-ar raspunde cu vocea lui dintotdeauna. O voce masculina care intotdeauna m-a tulburat. Uneori as vrea sa sun. Uneori as vrea sa ma sune sa ma scoata in oras la o bere.
    Dar viata iti scoate in cale tot felul de oameni. Acum doua weekend-uri am avut in vizita un alt C. Foarte sexual. Foarte tandru. Au fost patru zile foarte pline. Apoi am fost la Brasov. Acolo altfel de experiente senzoriale. Si emotionale. Just sex. A urmat altcineva. O tatonare romantica. Placuta. Apoi alte 24 de ore si mult sex. Cu un tip de treaba si foarte glumet si relaxat.
     Cred ca imi doream cu tot dinadinsul o relatie. Am ajuns la concluzia ca "vanam" o relatie. Dar asta nu inseamna ca ceea ce simteam era neadevarat. Imi doresc si acum asa ceva, desi am fost tentat sa o scot de pe profil. Apoi am pus la loc. Pentru ca imi doresc un om cu care sa pot comunica si care sa comunice cu mine. As vrea pe cineva care sa ma sune doar pentru ca sa ma intrebe ce fac. Sa vina si sa adormim imbratisati. Sa privim un film impreuna. Cineva care sa poata sa faca sex cu mine si sa ma priveasca in ochi si sa stiu ca ma doreste si dupa ce a ejaculat. Vreau pe cineva care sa ii combine pe cei doi C. O pastila? Vitamina C.
Vreun doritor?

luni, 11 aprilie 2011

La farmacie, baiete!

     Trebuie sa imi gasesc o farmacie buna. Aparent nu ar trebui sa fie nici o problema, oriunde te duci vezi in jurul tau cel putin una. Sa ma duc la tejghea si sa cer "Un pachet de indiferenta. Un flacon de detasare. Si puneti si un bax de nesimtire" (asta se da  intotdeauna la cantitati mari). Ar trebui sa iau niste doze de elefant... Si dimineata, si la pranz si seara.
     O imbratisare? Nu, ca e prea emotionala. Un sarut? Nu, e prea romantic. Sex. Da. Da. Da. Dar fara nici o alta obligatie. Nimeni nu trebuie sa se apropie prea mult de celalat.
     Dupa finalizare, spalam transpiratii, sperma si emotii. Toate se scurg in canalizare si putem fi din nou unii nevinovati, sau indiferenti, sau detasati. Unii chiar pot fi heterosexuali. Si putem sa avem din nou iluzia de a fi din nou stapani pe propriul destin. Si liberi de orice constrangere emotionala. O iluzie - suntem mai putin liberi de limitele interne. Cele care ne fac marginiti si cumva egoisti.
    Hmm, ar fi bine daca tratamentul ar da rezultate. Uite... am pregatit pastila de indiferenta. Si pe aia de detasare. Pe aia de nesimtire, nu o sa o iau.
     Nu azi.

joi, 7 aprilie 2011

In camera e intuneric. Liniste.

     Doarme. Respira adanc in linistea camerei. Geme usor in somn visand lucruri inca neintamplate sau lucruri care nu se vor intampla niciodata. Il mangai usor pe par. Il sarut pe umarul ramas dezvelit. Talpile noastre goale se ating transmitand o caldura erotica. Dar... Somnul refuza sa vina. Nu am dormit aproape deloc.
     In toate datile in care ne-am intalnit a vorbit destul de putin. In seara asta a vorbit. Dintr-o rasuflare. Eu nu puteam sa spun nimic pentru ca orice as fi spus nu ar fi ajutat la nimic. Asa ca tac si il ascult. Il privesc.
     As vrea sa ii vindec ranile. As vrea sa imi vindec ranile. As vrea sa ii alung temerile. L-as strange in brate si l-as contopi cu mine. Acum zambeste in somn. Trecutul ne condamna sa nu avem viitor. Ne condamna la un viitor neclar, un altfel de viitor decat acela pe care mi l-as fi dorit eu. Tarele si temerile si ranile trecutului dor, facandu-ne uneori sa ne dorim mult mai putin decat meritam. Oamenii sufera, temandu-se sa nu sufere.
     Il iau din nou in brate. In camera e intuneric. Liniste.
     ...
     Urlu si nu ma aude nimeni.

joi, 24 martie 2011

As vrea ...

     Aseara m-am plimbat prin centru... Aveam o pofta nebuna de a ma plimba prin oras. Intotdeauna mi-au placut orasele aglomerate. Unde lumea se plimba. Unde exista o agitatie mare, un continuu du-te-vino. Reclame luminoase. Claxoane. Vorbesc la telefon. Ma intalnesc cu niste prieteni pe strada. Ne salutam si imi continui plimbarea. Zambete. Neoane. Trecatori care alearga, strigand unul dupa altul. Magazine. Sex-shop-uri. Agentii de turism. Frumos..., visez din nou la excursia la bulgari. Ajung in Universitate, lumea iese de la un spectacol. Multa. Eleganta. Zambete. Indragostitii sau prietenii se asteapta in Pasaj. Trec printre ei mai departe. Ascult Buddha Bar - Ocean . As vrea ...
     Drumul ma atrage. Muzica imi rasuna in urechi iar zgomotul orasului se aude acum infundat. Placut. Ca un zumzet relaxant. Fara stridente. Sunt tentat sa ma plimb prin Centrul Vechi. Nu stiu de ce il percep intunecat si neinteresant. Cel putin pentru aceasta seara. Ma gandesc la Cismigiu. Aceeasi senzatie. As vrea sa ma sui la volan si sa conduc in noapte. Ma multumesc sa ma indrept spre Unirii. Cineva se plimba cu rolele. E tentant. Abia astept sa mi le pun si eu in weekend in picioare si sa dau o fuga prin Herastrau. Acolo chiar ca ai pe unde sa te plimbi. In jurul meu lumea iese din Centrul Vechi in gasca. Deja e destul de tarziu. E aproape 11 noaptea. Am un sentiment de libertate. As vrea sa continui sa merg si sa ma plimb prin orasul de lumini, insa dupa parcul Unirii totul se intuneca. Simt ca drumul se opreste aici.
     Ma intorc spre Sfantul Gheorghe. As vrea sa fiu undeva la munte si sa privesc stelele. Mi-au ramas in minte de cand eram pe drumul de intoarcere spre Bucuresti si am oprit in mijlocul campiei. Eram cu gasca. Nu era nici o masina. Nu era nici o lumina. Am stins farurile. Era vara si cald si 12 noaptea. Cineva s-a suit pe capota si s-a intins sa priveasca stelele. Mirosea a iarba si a camp. Aici orasul cu luminile sale acopera stelele. Unele abia reusesc sa patrunda.
    Mai sunt cativa oameni in statie care spera ca mai prinda un tramvai. Ma hotarasc sa il astept si eu. Ma duce pe Mosilor. Privesc luminile din apartamente. Fiecare lumina are povestea ei. Unele sunt puternice, unele sunt colorate, unele sunt slabe - intime si senzuale. Reclame. Magazine. Aci aglomeratia e aproape inexistenta. Cateva persoane se grabesc spre casa. Eu nu ma grabesc. Cobor din tramvai. As vrea sa continui sa ma plimb.
     Aici nu mai e nimeni care sa zambeasca. Zambesc eu. Muzica ma face sa merg in continuare. Ajung pe stradute. In fata la o casa o multime de tineri, la o tigara. Priviri. As vrea... Ajung acasa. Opresc muzica. Nu mai zambesc.

joi, 3 martie 2011

Dulce. Amaruie. Doar pixeli colorati ...

     Vocea este disperata. Se simte tristetea si durerea in ea. Prietenul meu are o relatie la distanta cu altcineva, cu un alt prieten drag mie, dar care nu locuieste in Romania. Undeva mai la sud. Unde soarele arde, unde infierbanta sangele si unde poti sa faci plaja si in octombrie. Relatia lor este cu suisuri si coborasuri, sau mai bine spus este una dureroasa, brutalizata de aceasta distanta ce ii desparte. Desigur tehnologia ii ajuta mult - isi petrec fiecare seara povestind, profitand de avantajele netului.
     Imi povesteste ce simte, imi povesteste ce traieste in fiecare zi - nu face altceva decat sa se gandeasca la cel pe care il iubeste. Fiecare vorba imi baga un cutit in inima pentru ca tin la amandoi si as vrea sa le fie mai usor. Dar nu e. Si fiecare cuvant pe care mi-l spune ma face sa ma simt in locul lui.
     Am incercat si eu ceva relatii la distanta. Am cunoscut multi tipi interesanti, sexy si civilizati raspanditi prin tara. O singura data am incercat sa fac sa mearga si m-am dus cam vreo 600 de km. Mint... am mai incercat o data... la doar la vreo 120 de km. Si resimt ceea ce imi spune prietenul meu prin ceea ce am trait eu in acele scurte perioade.
     Uneori stau cu orele in fata monitorului cu webcamul pornit incercand sa ma iluzionez ca persoana aceea este cea care mi se potriveste. Vorbesc chiar si cu un tip din aceeasi tara sudica. Traieste intr-un orasel mic. Imi trimite saruturi si saluturi. Se gandeste la mine si ar vrea sa ma tina in brate. Sa ma sarute. Sa ma cunoasca. Stau si privesc pixelii colorati care sosesc cu viteza luminii. Din Romania sau de aiurea. Un chip frumos. Un zambet seducator. Se trezesc in mine toate dorintele.
     Dureaza doar cateva zile... Apoi creierul spune stop. Nu are sens sa te amagesti, zice. Cand te duci la culcare nu poti tine in brate pixelii colorati. Se dizolva de indata ce monitorul se stinge. Nu poti sa duci pixelii colorati la un film unde sa te tii de mana profitand de intunericul din sala. Nu poti duce pixelii colorati in vizita la prieteni - "Uite el este prietenul meu!" Nu poti juca o carte cu ei. Nu te poti juca cu mana prin parul lor. Pentru ca ei de fapt nu exista langa tine.
     Si asta e senzatia ce o resimt atunci cand intalnesc o tentantie din asta aflata la distanta. Dulce. Amaruie. Doar pixeli colorati...

luni, 21 februarie 2011

Matematica ... Eu nu stiu din astea ...

     Cati ani am? Am 38. Acum 5 luni ex-ul meu M. se urca cu bocancii pe sufletul meu. "Daca mai ne dau o sansa de cinci ani, si nu va functiona, voi fi prea batran ca sa imi pot reface viata. Asa ca nu!" Diferenta dintre noi era de sase. Ar fi fost cu un an mai tanar decat eram eu. Ar fi avut 37 si nu si-ar mai fi putut reface viata. Eu unul vreau-nu-vreau si trebuie sa mi-o refac la 38.
     Nu mi-a placut niciodata matematica. Nu m-a atras dar cred ca nici eu nu i-am dat atentia poate cuvenita. Nu stiu, mi s-a parut cumva inutila, anosta si prea desprinsa din realitate. Si totusi, realitatea spune ca 32 plus 5 fac 37.
     Prin noiembrie, cel care de fapt mi-a dat ideea acestui blog ma invata si el o lectie de matematica: 13 ani (durata fostei mele relatii) impartit la 2 fac 6 (sa zicem). Se pare ca o lege nescrisa a despartirilor spune ca te vei vindeca complet de umbrele despartirii abia dupa o perioada egala cu jumatate din durata acesteia. Aseara aceeasi teorie mi-a fost povestita si de altcineva. Nu sună bine. Nu imi place. 38 plus 6 inseamna 44. Ca sa il citez pe tot pe el, prietenul meu de aseara - "In lumea gay sunt batran, dar altfel sunt chiar OK".
     Da, am sufletul greu, incarcat de multe bagaje mai mult sau mai putin dureroase, mai mult sau mai putin grele. Durere. Emotii spontane. Emotii intense. Dar nu am in asta nici o vina. Nu e vina mea ca m-am despartit la 38 si nu la 30. Sau la oricare alta varsta.
     Voi gresi. Nu sunt si nu voi fi perfect. Voi suferi ca prostul pentru motive reale sau pentru traume lasate in urma. "Si crezi ca esti pregatit?" Nu cred ca am dat raspunsul potrivit. Probabil ca raspunsul dat e potrivit pentru o realitate care urmeaza sa vina.
      Da, o sa fac toate greselile din lume. Insa nu voi face greseala de a astepta sa am 44 de ani si sa fiu complet vindecat.

marți, 15 februarie 2011

Mai da ... sigur, sigur, e gay?

     "Bai chiar e gay tipul ala?" "Da ma, e gay". Sunt la sala si patru tipi de vreo 20 -22 de ani vorbesc intre ei. Vorbesc tare. Eu sunt la bicicleta, sunt cu spatele la ei si pot sa trag cu urechea. "Pai umbla cu o gramada de fete frumoase..." se mira altul. "Pe bune, coaie" vine confirmarea, sigura pe ea. "Toate sunt innebunite dupa el, probabil se simt in siguranta cu el..." Uimitor ce maturi in gandire sunt baietii astia!
     Am vazut o gramada de filme in care un hetero se da drept gay ca sa fie cat mai aproape de o anumita tipa. Uite ca si la noi in Romania exista incipienta aceasta tentatie. "Mai da ... sigur, sigur, e gay?" "Da ma ,stiu sigur ca a luat si muie la niste petreceri, mi-a spus mie cineva!" vine confirmarea finala. Suprema. Zambesc. Imi vine sa rad. Sper sa nu ma vada mustacind in reflexia oglinzilor din sala.
     "Pai poate ii dau si eu muie." se cocoseste unul din ei. "Si eu", zice al patrulea. "Ha, ha, ha, sa i-o tragem toti la muie", fantasmeaza lejer ei. Realizand ca sunt pe un teren minat, si avand in fata ochilor desfasurarea unei astfel de scene, filtrul hetero intra totusi in functiune si il face pe unu sa zica "Da ma, ca tot timpul mi s-a parut ca esti mai diferit. Probabil ca esti si tu!" Se rade in grup iarasi. Sunt cu spatele si nu reusesc sa vad cine ce zice. Se indeparteaza intr-alt colt al salii si vorbele lor se pierd in zumzetul muzicii de fond.
    Noroc ca exista curiozitatea sexuala. Altfel acel "gay" nu ar fi avut parte de nimic. Altfel viata noastra sexuala ar fi foarte plicticoasa. Viata in general ar fi prea plicticoasa. Tu cat de curios esti?

duminică, 6 februarie 2011

Dincolo de cortina

     Sambata seara sunt in Soho. Aproape sambata de sambata. De data asta am fost pentru un eveniment special, a fost o seara fetish si am facut un pic de promovare pentru magazin. Am stat vreo 4 ore impartind pliante si alte materiale promotionale.
     A fost distractiv pentru ca am intalnit o gramada de lume.... dar de dincolo de perdeaua ce separa holul de sala de club rasunau muzica, rasete. Rasunau insistent, rasunau tentant. Siluetele se miscau, se imbratisau, uneori se sarutau. Lumea se simtea bine. Uneori ma simteam singur. In unele momente ma vroiam impreuna cu ei, dansand. Veneau de dincolo colorati, transpirati si imbujorati de dans sau singuratici cu pasi alene. In cautare de prada? Uneori ma simteam singur. Mai venea cineva interesat si rotitele se puneau din nou in miscare si zambeam si conversam putin incercand sa dau lamuririle necesare despre produse sau orice altceva. Reflectoarele si laserele muscau din podeaua holului incercand sa acapareze suprafata ramasa linistita. Se impingeau colorate una pe alta si se fugareau ca si cum faceau parte dintr-un mare flirt. Imi venea sa dansez si sa uit pentru ce venisem acolo. Dar zambeam atunci cand trebuia si totul era foarte bine. Uneori ma simteam singur.
     Cand impartisem tot ce aveam pregatit si deja lumea se obisnuise cu prezenta mea imbracata intr-un tricou de camuflaj (seara fetish, nu?), m-am decis sa imi strang bagajele si sa pasesc dincolo de cortina.
     Mi-am intalnit prietenii. Nu mai eram singur.

miercuri, 2 februarie 2011

Ce status pun azi?

     Ce cauti?, ma intreba deunazi cineva pe Romeo. Daca as sti exact ce caut, probabil mi-as inchide contul. Am inceput cu Prietenie si am facut sex. Vroiam mai mult. Nu mai multi. Au urmat cateva perioade de Nimic. Am facut sex. Vroiam mai mult. Vroiam sa insemne ceva.
     Nu am pus niciodata Chat. Chat oricum faci, zic eu. Incerc sa aflu cateva chestii despre persoana respectiva. Incerc sa vad o poza, doua. Mi se pare de bun-simt sa vezi cu cine stai de vorba asa cum in realitate vezi cu cine stai la masa. Uneori imi place ce vad in poze, alteori ma sperii. Ocupat? De asemenea, niciodata. De ce sa mai tin deschis Romeo daca sunt Ocupat?!
     Uneori sunt Invizibil, uneori e mai bine asa, dar in general sunt conectat pe Intalnire. Adica "nu numai sex". Ajung sa fac sex, dar tot nu ma aleg cu nimic mai mult. As putea pune foarte bine Sex si atunci realitatea ar corespunde statusului meu.
      Cred ca orice status as pune as ajunge sa fac sex... dar daca pui Sex esti o curva, daca pui Prietenie esti naiv, iar daca pui Relatie esti fraier. Ce status sa pun azi?

duminică, 30 ianuarie 2011

Dansez ... langa tine

Dansez mult. Imi place sa dansez. Uneori dansez fara intrerupere cele aproape 4 ore pe care le petrec prin Soho. Relaxant? Obositor? Si una si alta. Azi am simtit un pic de febra la abdomen... sala e de vina.
Azi in Soho am zarit un cunoscut la care ar fi putut sa mi se aprinda calcaiele. Danseaza in fata mea la doi pasi incercand sa stea cat mai mult cu spatele la mine. Am luat recent un ceai impreuna prin oras. Am vazut un film la mine. Are un zambet jmekeresc imi aduce aminte de Motanul din Alice in Tara Minunilor.
Ma evita. Incerc sa nu il stanjenesc cu prezenta si sa nu ma bag in fata lui. Il las sa ma ignore. Se saruta pasional cu cineva. Se imbratiseaza cu altcineva. Cumva imi e mai usor.
Spunea: "Hai sa iesim la o plimbare prin Herastrau!" Eu: "Dar in timpul zilei!" El zambind jmechereste pe mess "Ti-e frica de intuneric??"
Imi place sa ma uit la el, pare sa fie destul de mult peste media de pe Romeo. Sunt ca un burete. Cred ceea ce mi se spune. In prostia mea, cred ca trebuie sa dau toate sansele celui din fata mea, oricine ar fi acesta. Nu a gresit (inca) cu nimic fata de mine. Dupa 4 luni inca ma frig. Uneori mai tare, alteori mai putin.

Nu cu mult timp in urma, dupa o noapte la discoteca, eram imbratisati in intuneric, goi. Il sarutam pe fata, alene, povestind despre mine, despre cei care imi sunt dragi. M-am oprit incercand sa ii disting trasaturile in intuneric. "Mai povesteste-mi despre prietenii tai!" spune. Continui sa il sarut. "Mai povesteste-mi despre prietenii tai!" Sexul vine ca o pedeapsa.
Povestile se termina cu happy end. Povestile reale se termina cel mai adesea cu "click-dreapta & ignore".

Dansez. Inca dansez langa el. Peste 10 minute iese singur pe usa clubului grabindu-se spre casa. Il urmez doar la cateva secunde. Nu vreau sa il ajung din urma.

vineri, 28 ianuarie 2011

Sunt V si vreau relatie cu tine!

     Ma uit in ochii lui... De vreo doua saptamani, imi scrie pe Romeo, iti trimite ceva sms-uri si chiar ma tot suna si imi spune cat de mult ii plac fotografiile mele si cat de mult isi doreste sa fie intr- o relatie. Turuie intr-una. E masculin, brunet si paros. Proaspat ras sa zicem. Cam slab ca si constitutie dar nu ma deranjeaza. Am cunoscut si tipi solizi (nu grasi) si tipi subtiri. Cred ca e unul dintre aspectele care ma influenteaza cel mai putin. Imi spune ca ar vrea sa ne cunoastem bine, sa vina la mine, sa vin pe la el si cam intr-o saptamana sa ne dam seama daca merge o relatie intre noi sau nu.
     Vorbeste. Mai apuc sa spun si eu ceva despre mine. Am impresia ca de fapt nu asculta. Cand ma sunase cu cateva zile in urma, imi gresise numele. M-a amuzat, l-am corectat, dar am retinut aspectul. Cum poti sa iti dai seama intr-o saptamana despre o relatie? Ma simt la piata. Cineva ofera, cineva plateste. Incerc sa trec peste disconfort. Imi spune ca trebuie sa ai pe cineva langa tine pentru ca asa e cel mai bine. Ca atunci cand vii acasa sa ai pe cine imbratisa si pe cine tine noaptea in brate. Lucruri in care ma regasesc... dar nu cred ca persoanele implicate sunt prezente la masa noastra :-)
     Imi spune ca trebuie sa fie mai tarziu la o masa cu colegii si ca nu prea are ce face vreo 2 ore pana atunci. Uneori lumea ma crede naiv... uneori ma cred si eu naiv. Imi dau seama ca vrea sa facem sex si gandul asta nu ma deranjeaza. E un tip destul de sexy. Asa ca il invit la mine .
     Foarte grabit. Foarte excitat. Imi aduce aminte ce erectie a avut cand mi-a vazut pozele. Erectia o am in fata ochilor. Saruta la fel de grabit fara sa deschida de tot gura.
     Parca era mai interesant imbracat. Desi e paros. Incearca sa ma penetreze si ii spun ca nu fac decat protejat. De ce in ziua de azi mai trebuie sa spui chestia asta? Pune prezervativul fara sa comenteze.
     E placut si ma las prada senzatiei. El imi spune ca e foarte excitat si ca nu a mai facut sex de cand a plecat din Bucuresti - vreo 2 sau 3 saptamani adica. Ejaculeaza. Imi place ca a stat peste mine si a incercat sa ma sarute desi scena nu a durat decat cateva minute. Ma relaxez si incerc sa savurez momentul. Sunt bine.
     Dupa ce ne spalam imi spune ca se va duce acasa sa faca un dus si se va duce in oras la intalnirea cu colegii. Ca ma va suna cand va iesi de la restaurant sau de dimineata. Stiam deja ca nu o va face. Si pana acum nu a facut-o. I-am trimis un mesaj pe Romeo in care i-am adus aminte de asta, a citit mesajul si nu a replicat nimic.
     Vreau Relatie cu tine! Pfuiii.... Cred ca am sa scot Relatia din optiunile de la Romeo :-)

vineri, 14 ianuarie 2011

Imi spune un prieten

     Un prieten foarte bun mi-a spus acum cateva saptamani... "De ce nu iti faci tu un blog in care sa povestesti despre incercarile tale de a-ti gasi persoana potrivita?"
     M-am gandit ca da, ar fi o chestie. Regret ca nu am facut acest blog mai devreme cand abia ma despartisem de M. Dar reflectand mai bine, mi-am dat seama ca am trecut prin niste clipe foarte dureroase si nu as fi avut puterea necesara sa scriu pe blog. Trebuie sa spun ca am cateva alte pagini de internet cu care ma lupt zi de zi. Nu reusesc sa muncesc la ele pe cat as dori. Inca nu m-am vindecat complet. Dar o sa povestesc pe rand. Si poate o sa fie suficient de interesant :-)