SilverHusky

 Primavara a trecut deodata. Vara se anunta brusc si odata cu ea imi dau seama ca Roma e doar la cateva luni distanta. Simt ca intru in panica. Amestec de teama si bucurie ca de fiecare data cand e vorba de Roma. Abia astept sa ma plimb pe inserat pe stradutele de piatra, cu miros de arsita si praf. Sa ma pierd facand stanga si dreapta si iar dreapta si iar stanga si sa alerg dupa luminile orasului asta magic. Sa ajung la punctul meu preferat de belvedere asupra orasului Etern si sa vad milioane de lumini stralucind in noaptea fierbinte. As vrea sa uit toate saruturile si zambetele pe care le-am lasat aici. Totul e in capul meu ca si cum ar fi fost ieri. Mainile, imbratisarile, saruturile, zambetele si despartirile. Am incercat sa plec altundeva. Anul trecut am reusit. Nu am venit la Roma. Voi face multe fotografii. O sa le pun langa celelalte cateva sute de fotografii de la Roma. Poate chiar peste o mie. Nu le-am numarat niciodata. Nu voi mai reveni la Roma. Vreau sa reusesc sa am...

 Are ochii albastri. Ma suna din cand in cand, atunci cand are nevoie sa fac o comanda la magazin. Zambeste mult si e tare simpatic. Atunci cand vine priveste agitat in jur si cumpara ce are nevoie repede si pleaca la fel de repede. Imi scrie seara tarziu in noapte: Te pot suna? Desigur. Stii as vrea sa te iti fac o intrebare, poate mai neobisnuita, pe care poate multi nu te-ar ruga. Mintea mea fuge in toate directiile. Sa nu te superi pe mine ca indraznesc sa te intreb, la ora asta. Intreaba-ma. Deja simt in nod in gat [...]  Nu, nu era intrebarea ACEEA. Dar e un tip frumos si are ochii albastri. 

 Am reușit. Am reușit să deschid cutia cu globuri și instalație de pom. Și să ornez o coroniță de Crăciun pe care am primit-o - supriză maximă - de la un client. Avea două și zice: Uite, e pentru tine. De trei ani evit să mă apropii de cutia de ornamente de pom. Sunt lucioase, mate, strălucitoare și colorate. Le ating și cumva fiecare îmi aduce aminte de un Crăciun mai frumos. Unele sunt mai vechi. Demult. Pomul era mare, lume multă și cadouri. Răsete și veselie. Apoi un alt Crăciun cu câțiva prieteni și cu o senzație plină de "acasă". Care credeam că e pentru mine. Și mai apoi niște Crăciunuri al'italiano înspăimântate de pandemia care a trecut peste noi. Le aleg pe toate cele argintii. Pline de lumină. Cum va fi la anul? Nu știu. Deocamdată. Am reușit.

Se așează pe scaunul din față. Îl recunosc. Ne întâlnim în tramvaiul 21 de vreo trei ani, de vreo două, trei ori pe an, în fiecare an. Este subțire, înalt, cu o față osoasă și masculină. Barba de câteva zile îi accentueaza și mai puternic maxilarele. Îi remarc geaca și șapca de firmă, dar în rest pare complet obișnuit. Zâmbește spre telefon. Nu, nu era pe vreo aplicație. Mâinile cu degete subțiri îi aleargă pe ecran. Își îndreaptă ochelarii de vedere rapid, nu ridică aproape niciodată ochii din ecran, lumea din jurul lui aproape nu există pentru el. Orașul ăsta mare, uneori este foarte mic. Zâmbesc, amuzat. Sunt sigur că îl voi reîntâlni în tramvaiul 21. Deși nu ne vom da întâlnire. Niciodată.

     Să te revezi cu cineva după mulți ani niciodată nu e ușor. Nu e deloc ușor. Și mai ales când întâlnirea ( Valentino, Valentino ) a însemnat atât de mult la momentul respectiv. Nu mai ești ceea ce ai fost și nici nu mai ai cum să fii. Ești luat de val, ești în magia momentului, ești îndrăgostit.       ...     Nouă ani sunt mult timp. Am stat și am povestit fiecare, timp de doar câteva ore cât am avut la dispoziție, cam ce s-a întâmplat în tot acest timp. Și am redus la nivel de minute cele mai importante povești de dragoste și întâmplări pe care le-am trăit în acești ani.      Și le-am povestit cu prietenie unui om de care am fost îndrăgostit nebunește.      Și de care cred că mai sunt încă.      Ce ironie. Unde fuge dragostea când nu mai poate fi?     Ce ironie să trebuiască să bag în căsuța prieteniei, un vis. Imposibil ca orice vis, dar un vis frumos care m-a făcut să simt o emoție...

Sufăr din dragoste, îmi zice. Fostul meu e un nenorocit și s-a purtat oribil cu mine și aș avea nevoie să fiu cu cineva. Să dorm îmbrațișat cu cineva, îmi zice. Să dorm, nu altceva că nu sunt în stare, imi zice. Mă blochez. Eu nu am mai dormit cu cineva îmbrațișat de aproape trei ani. La fiecare ocazie, am evitat la maxim orice ar fi fost mai mult decât sudoare, spermă și eliberare de moment. Și mereu am exclus din start rămas-ul peste noapte. La mine, sau la el. Cu toate astea, ar mai fi fost vreo două persoane cu care aș fi vrut să stau îmbrățișat până dimineața. Dar până la urmă, viața a fost cea care a decis că nu așa trebuie să decurgă lucrurile. Vin la tine zilele astea, îmi zice. Sunt confuz. Am spus deja că e ok, că poate să rămână la mine, dar sunt confuz. Nu știu ce simt și de ce o astfel de apropiere posibilă mă încurcă și mă tulbură. Îmi închipui cum ar fi să fie. Mai trece o săptămână. O să vin la tine zilele astea, cred că miercuri, îmi spune. Încerc să respir și să fiu c...

Stă gol în fața mea. Gol și musculos. Fibra lângă fibră. Un David român, dotat și cu un zâmbet încurcat pe figură. "Vin la tine sa fac un duș?" m-a întrebat direct în weekend-ul petrecut deunăzi la Eforie Nord. Ne văzusem pentru un weekend pentru prima dată cu mai bine de un an în urmă. "Ești primul meu crash pe Instagram și vreau să te cunosc." Și cu un an în urmă era la fel de direct în ceea ce își dorea. Am făcut cinat împreună, am privit stelele noaptea pe plajă până târziu în noapte și ne-am sărutat până nu mai simțeam gustul dulce al buzelor. Ne-am regulat și ne-am mângâiat. Ne-am mângâiat și ne-am regulat. Deși știam că el nu este potrivit pentru mine, am plecat tulburat rău de la mare. Câteva săptămâni bune. Confuz. Pentru că nu mai cunoscusem niciodată pe cineva cu un trup atât de perfect. Cu un zâmbet atât de cald. Dezastru. "Vin la tine sa fac un duș?" Dușul a rămas pentru la sfârșit abia când trupurile au fost satisfăcute de pasiunea brutală a ...

 Nu am mai scris demult. Nu am mai publicat nimic de cand am aflat ca a murit. Nu am crezut ca el era asa de important pentru mine, dar de fapt a fost foarte important. Si mi-a fost foarte greu cand am aflat ca nu mai e. Luni de zile am fost dat peste cap. Suna banal, dar cu el m-am sarutat cu pasiune in timp ce faceam sex. Asa, cu adevarat. Zambea tot timpul. Era fantastic de optimist. Cu restul... nu pot sa ma sarut. Sau poate nu vreau. Poate parea banal. Dar pentru mine este important. De fapt... Nici cu el la inceput nu m-am sarutat. Apoi ceva s-a schimbat. Se vedea ca abia astepta sa ne revedem. Zambea tot timpul. Cred ca incepeam sa ma indragostesc. Zambea tot timpul. Nu aveam scapare. Tu cauti doar sex, imi zice deunazi un amic. De ce nu te saruti cu cei care faci sex? Esti cam superficial. Nu stiu, uneori m-am intrebat singur acest lucru. Simt ca desi partida este foarte intensa, nu ajunge acolo. Acolo, la nivelul la care conteaza. Saruti, ma intreaba un profil. Saruti, ma ...

Salut SuperEroule! Așa mi-a spus ultima dată când ne-am auzit la telefon. Am discutat banalități despre plimbarea lui la Berlin, despre ultima poză pusă de mine pe Instagram. Ne vedeam de câteva luni și ne-am întâlnit poate nici de zece ori. Nu eram în relație, dar îmi citea blogul cu plăcere și îmi urmărea aproape fiecare postare pe Instagram sau pe Facebook. Dar de fiecare dată când unul dintre noi era plecat din localitate, imediat dupa ce reveneam în oraș ne întâlneam și ne petreceam ore și ore împreună - 99% din timp dezbrăcați. Dar știam că nu suntem compatibili pentru o relație și cred că o știa și el. Era recent divorțat și la 42 de ani viața lui abia începea. Deja nu mai stiam nimic de el de câteva zile, de aproape o săptămână și mă gândeam că e poate foarte ocupat. Apoi am aflat întâmplător de pe Facebook că... A murit. Nu știu - un accident de mașină, un atac de inimă sau un atac cerebral. Nu știu. Ceva instantaneu. Era un om extrem de zâmbitor și de solar. Avea întotdeauna ...

 M-am oprit sa fac o poză. Luna aproape plină strălucea pierdută în oglinda lacului - m-a atras imediat ca un magnet. Limpede si neagră, apa creea o reflexie perfecta. Magic. O prietenă mi-a spus o dată, demult, văzând poze făcute de mine: Cine face fotografii la lună, este un romantic incurabil. Vorbele ei mi-au rămas întipărite pentru totdeauna în minte pentru că m-am regăsit perfect în ele. Deși nu aș vrea. E greu să fii romantic. Și de asta ascund chestia asta cât pot de tare. Dar sunt unele perioade cand e mai puternică decât mine. Mult prea puternică. Mă sui din nou pe bicicletă. Nu am mai ieșit pe biclă de mai multe săptămâni. Sunt bucuros. Aleea șerpuiește pe lângă lacul tăcut, iar lumina lunii mă urmărește. Sub raza puternică a lanternelor bicicletei, se găsesc deodată, după o curbă, un cuplu de băieți care se țineau de mână în întuneric. Speriate, timide, mâinile lor se despart, parcă regretând. O fracțiune de secundă și cei doi rămân în urmă. Mâinile lor se vor găsi din ...

 Sunt la Roma. Sunt la jumătatea vacanței de vară, mult așteptată. Azi am reușit din nou să fac aproape 22 de km pe jos explorând orașul. Vin aici în fiecare an de aproape 20 de ani și nu reușesc să mă satur. Ador orașul și clădirile sale, ador mâncarea, ador străzile labirintice din centrul istoric, ador terasele și un Aperol Spritz rece și aromat băut la un colț pitoresc de stradă. Bărbații aici sunt foarte sexy și masculini, mă zăpăcesc. Plus marea. Nu este cea mai frumoasă din Italia, dar este foarte faină și plaja liniștită. Acum picioarele mă dor, dar ochii și mintea sunt pline de locuri și lucruri frumoase. Pe majoritatea le revăd poate a nu știu câta oară, dar mai văd și lucruri noi. Azi am văzut un grup de blocuri decorate cu fresce Street Art. Superb! De fiecare dată când vin singur, Roma are pentru mine un gust dulce - amărui. Și asta pentru că eu văd orașul ca fiind cel mai romantic posibil. Fiecare colț, fiecare lumină, fiecare stradă mă face să îmi doresc să am pe cin...

 E 5 dimineața. E ciudat. Soarele are o lumină albastră ce inundă și colorează totul. Nu credeam că pietrele și zidurile orașului pot fi deodată toate albastre. Înainte ele erau roșii, galbene, roșcate - acum parcă toate au aceeași culoare a nopții. Care a fost și care acum nu vrea să se lase alungată. Mă sărută ușor. Suntem singuri pe o stradă pietruită. O liniște perfectă spartă doar de agitația vrăbiilor care nu mai au răbdare. ”Acolo, undeva, este cineva și pentru tine”, îmi spune. Sunt emoționat și îl iau în brațe. Și îl strâng tare, nu aș mai vrea să îi dau drumul. L-am privit toată noaptea dansând. Și am dansat și eu lângă el. Uneori mă apuca o tristețe intensă, frustrat pentru că nu aveam cum să dansez lipit de el. Eram totuși într-un club hetero, într-un oraș de provincie important. Și totuși. Și găseam să îi spun nimicuri numai pentru ca să mă apropii de el și să îmi lipesc tâmpla de a lui chiar și doar pentru câteva secunde. Aproape că nu conta ceea ce spuneam. Sau ceea ...

 Și care este idealul tău? mă întreabă el brusc. Discutam azi pentru prima oară, diverse nimicuri, ca pe orice chat. Sunt puțin surprins. Și în primul moment nu știu ce să îi răspund. Hmm... Idealul... încă nu l-am întâlnit. Am găsit însă bucăți de Ideal în diverse persoane. Imi aduc aminte atingeri, mirosuri și priviri. Îmi aduc aminte săruturi și ejaculări. Îmi aduc aminte călătorii împreună și multe râsete fără griji. Uneori găseam mai multe bucăți de Ideal în aceeași persoană și mă îndrăgosteam crezând în imposibil. Alteori găseam doar una singură bucățică. Rătacită într-un necunoscut. Pe care știam că nu o să îl mai revăd niciodată. Nu cred că voi găsi vreodată acest Ideal. ... Nu am mai vorbit cu el de atunci, din ziua în care mi-a pus această întrebare. Probabil că iși caută Idealul. Și pe care nici el nu la întâlnit. Poate deocamdată.

Simțeam cum, pe negândite, mă cuprinde melancolia. Stabilisem cumva tacit ca aceasta să fie o întâlnire în care să ne petrecem împreună weekendul lui liber - o întâlnire unică care să nu se mai repete niciodată. Și acum era a doua și ultima dintre serile în care puteam fi împreună. Plimbări pe plajă noaptea. Sex. Plimbări pe plajă din nou, de data asta ziua. Mângâiat niște pisici leneșe. Ne-am ținut de mână în timp ce eu conduceam. Săruturi furișate. Sex. Zâmbete și multe povești povestite în grabă. Și acum mă lupt cu mine ca să nu mă cuprindă melancolia. Mai avem o noapte. Acum suntem în pijamale la Netflix și ne bucurăm de căldura corpului celuilalt. Picioarele sunt împletite într-o îmbrățișare dulce. Vedem un film. Mintea mea mea aleargă. Sunt încă pornit și nu îmi găsesc pacea. Nu pot să stau locului. Aș vrea ca tandrețea să nu se termine. Ziua de Mâine mă obsedează.  Mă împing tot mai mult până mă lipesc de el. Încântat, el mă îmbrățișează. Mă simt bine și parcă tot mai cald. ...

Nu am mai scris demult. Pentru că nu am mai simțit nevoia să scriu pe blog. Eram fericit sau mai puțin fericit. Bucuros sau mai puțin bucuros. Mulțumit sau mai puțin mulțumit. Eram bine, iubeam și eram iubit. Dar de ce când se termină totul, rămân cu suferința asta. După relația de mai demult cea de 13 ani, care a început în adolescență, am suferit mai bine de 7 ani. Dureri și amintiri. Frustrări și regrete. Încercări. Reușite și eșecuri. Și din nou cercul se rupe și durerea reîncepe. Pentru o altă persoană, pentru altcineva. O durere diferită, dar întrucâtva identică. Așa că scriu. Scriu pentru că mă ajută. Citindu-mi singur gândurile, mă înțeleg pe mine și înțeleg mai bine ceea ce simt. Azi am făcut un pas înainte. Am realizat că ceea ce mă face să simt această tristețe, este faptul că eu regret ca am pierdut pentru totdeauna persoana care eram atunci când eram împreună cu el. Ceea ce eram, ceea ce gândeam, ceea ce făceam. Pierzând iubirea, pierzi o versiune a ta. Poate mai bună, poa...

 Vine in seara asta un client pe care il cunosc de multi ani. Poarta masca. Eu nu mai port masca pentru ca sunt vaccinat din 2 martie cand nici macar 0,1% din populatia tarii nu era vaccinata. Deci pot sa spun ca am redus la maximum posibil sa ma imbolnavesc sau sa transmit cuiva acest virus nenorocit. Pana de curand, am fost foarte strict cu masca la mine acasa. Prieteni, cunostinte sau clienti, toti au trebuit sa poarte masca. Sau am preferat sa stau singur, sa nu am musafiri. Pentru ca asa era situatia. Pentru ca asa era corect pentru toata lumea. Pentru ca pericolul era real. De vreo luna am considerat ca riscul s-a diminuat si ca nu mai este necesara masca. Din fericire, toti prietenii mei s-au vaccinat si ei. Am facut vaccinul pentru ca stiam ca va fi singura speranta ca sa imi scurteze timpul pana ma voi putea revedea cu prietenul meu, de exemplu. Si chiar si asa au trecut opt luni pana am reusit sa ne intalnim din nou. Relatiile la distanta sunt grele. Iar atunci cand 3 sap...

Se îmbrățișează. Eu sunt la Piața Unirii împreună cu mama și așteptăm să traversăm. Își zâmbesc și se ating complice. Amintirile sexului poate abia făcut. Se îmbrățișează din nou și din nou. Parcă nu se mai satură. Orașul ii cotropește cu zgomotele și cu luminile sale și nu îi lasă să se piardă. În emoții. Cel mai tânăr și mai subțirel îl mai ia o dată în brațe Poate lucrurile nu au mers atât de bine încât să se revadă. Și vrea să fie sigur. Celălalt, mai matur și mai puțin emoțional zâmbește.  Ușor încurcat, ușor flatat. Nu îl respinge. Se îmbrățișează la Unirii pe trecerea de pietoni alături de gloată. Scena de 10 secunde măi stârnește. Sunt invidios. Sunt bucuros. Sunt tulburat. Pe 3 iulie l-am așteptat la aeroport. Agitat. Aproape că nu dormisem de nerăbdare. A apărut deodată și totul s-a liniștit. Lacrimile s-au ascuns repede la colțurile ochilor ferindu-se de camerele de filmat. De lumea agitată Aș fi vrut să îl sărut acolo. De obicei ne sărutăm la despărțire. Ne căutăm compl...

Urasc despartirile. Urasc despartirile pentru ca ma lasa gol in suflet. Pentru ca de fiecare data simt ca pierd din nou o sansa la fericire.  Din nou. Si din nou. Fericirea o simt ca este ca un pahar de apa din care beau inca o inghititura. Si inca una. Pana ce paharul ramane gol. Si insetat, il ling ca sa imi aline setea. In speranta, ca voi mai gasi cateva picaturi. Limpezi. Ude. Dar acum gustul este amar. Cand vad ca oamenii sunt in stare de orice pentru a se satisface pe sine. Aproape un an.  Zi de zi. Sunt in stare sa te tina in brate si sa iti declare iubirea privindu-te in ochi si sa te posede. Piele pe piele. Transpiratie pe transpiratie. Respiratie pe respiratie. Si apoi liniste. O poarta care se inchide. O lume care dispare. Un continent care se indeparteaza. Un corp. Ma imbratiseaza. Un altul. Transpiratie. Posedare. Fara promisiuni. Fara te iubesc. Profund in interior. Dar fara continut. Ma folosesc de aceste corpuri transpirate c...

Sterg fotografie dupa fotografie. Facebook. Camera telefonului. WhatApp. Fotografii ascunse. Fotografii la vedere. Cu zambete pana la urechi. Cu strambaturi amuzante. Cu prieteni. Doar noi. Privindu-ne in ochi. Sarutandu-ne. Traind viata.  Cu totii simtim nevoia sa imortalizam fiecare moment. Si speram ca asa vom prelungi bucuria unei clipe pana la infinit. Ne mintim pe noi. Acum imaginile colorate nu mai reprezinta nimic. Sau mai bine zis nu mai reprezinta bucuria ci doar amintirea unei bucurii. Care de cele mai multe ori ne fac sa plangem pana dimineata. Sa strangem in brate perna in cautarea unei calduri care sa ne reconforteze. De fapt nu le sterg. Le ascund pe computer. Intr-un folder langa alte foldere similare. Un cimitir. Si unde la fel ca intr-un cimitir adevarat intri mai intai in lacrimi. Apoi coplesit de amintiri. Si abia dupa mai multi ani intri cu bucuria unor momente traite intens. Urasc sa sterg poze. E ca o recunoaster...

A trecut şi Crăciunul ăsta. Mai bine și mai nedureros decât mă așteptam să fie. Am în minte imaginea trimisă de el anul trecut pe WhatApp în seara de Ajun. O masă superb aranjată. Bunătăți. Un brad frumos. O lampă cu picior care aruncă o lumină galbenă și umbre de mister. Și îmi spune că e un loc la masă pentru mine. În momentul ăla urlu cum nu am urlat niciodată. Animalic. Rănit. De durere. Că nu pot fi acolo. Lângă el, acolo, în imaginea aceea perfectă. Prietenul meu cu care vorbeam la telefon exact atunci se sperie. Nu știe ce să îmi facă. Nu poate să înțeleagă. Nici eu nu pot să înțeleg. Poate. Perioada asta de sărbători e tare nenorocită. În general, nu suntem chiar aproape de de familiile noastre din cauza orientării sexuale sau suntem chiar cu ei la masă, dar departe de fapt, neasumați, ascunși într-o heterosexualitate ce ne este de fapt străină. Și de peste tot suntem bombardați de imagini cu familii fericite, cadouri strălucitoare și zâmbete largi. Și ...